Ion Ișfan în centrul unui nou scandal

Nici nu s-a terminat bine scandalul cu revolta directorilor de școli față de managementul dictatorial al lui Ion Ișfan, acesta a blocat timp de mai bine de o săptămână salariile cadrelor didactice pe motiv că 300 de profesori ar încasa ilegal un anumit spor, că mai-marele Învățământului a intrat în alt scandal. Ișfan este acuzat că nu își face orele obligație de catedră de la CNTV, el fiind înlocuit ilegal de un alt profesor.

Liberalii gorjeni au aflat, cel mai probabil de la Maria Cochină care nu a promovat concursul de inspector școlar general adjunct, că Ion Ișfan nu își face orele.   Liderii PNL Gorj susțin că cei care acoperă chiulul lui Ișfan sunt chiar șefii Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, care îi găsesc de fiecare dată lui Ișfan câte un înlocuitor.

Potrivit legii, inspectorul școlar general trebuie să țină cursuri  într-o școală din județul pe care-l reprezintă, de regulă la școala unde este titular. Șeful ISJ s-a conformat și și-a ales să predea la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, numai că de la vorbe la fapte e cale lungă. Cel puțin asta susțin liderii PNL Gorj, care spun că Ișfan nu a călcat niciodată în sala de curs în care ar fi trebuit să țină orele. „De când este inspector general, domnul Ișfan nu a desfășurat nicio o oră la CNTV. Elevii nu-și cunosc profesorul. Dovadă că nu calcă pe la școală stau condicile de prezență. La clasa XI H, unde domnul Ișfan ar fi trebuit să aibă oră, nu a semnat. Probabil aceste ore trebuie să fie ținute, deși nu sunt plătite, pentru că nu pot fi plătite, altfel Ișfan ar fi în incompatibilitate. Se pare că sunt profesori care îi țin locul, însă nu știm modalitatea în care aceștia sunt plătiți. Îi fac un favor domnului inspector general”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Gorj, Denisa Șuță.

 

Supărați că în învățământul gorjean până și șeful ISJ trage chiulul de la ore, liberalii îi cer demisia lui Ișfan. „Ce înseamnă normalitate pentru Ișfan? Asta-i normalitate, să fii pontat și să nu te prezinți? De ce, pentru că e mare lider PSD, pentru că e mare inspector general? Dacă ar fi responsabil, și-ar da demisia, ar fi un act de normalitate”, a declarat și vicepreședintele PNL Gorj, Gheorghe Pecingină.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s