Vicele Adrian Tudor pare pus pe fapte mari

 

Unul din candidații de 40 de ani ai PSD Gorj la Primăria Târgu-Jiu, Adrian Tudor a început să iasă la bătaie mai ales după ce s-a auzit prin urbe că aripa Mihai Weber-Cosmin Popescu-Cristian Toader Pasti ar fi vândut funcția tot PNL-ului prin promovarea unui candidat de tip Luis Popa. Doar că Tudor jr. are de dus în spate ”greaua moștenire” a familiei…

Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, susţine că oraşul arată în prezent ca o sorcovă, din cauza afişajului publicitar. Social-democratul din Târgu Jiu este de părere că municipiul arată precum o sorcovă. Edilul este nemulţumit de faptul că pe lângă monumente de prestigiu sunt expuse reclame la carne sau mezeluri şi acest lucru ar afecta imaginea urbei.  

„Ne dorim ca oraşul să se schimbe, dar suntem de acord cu tot felul de afişaje în apropierea unor monumente importante, vizitate de turişti. Lângă monumentul Ecaterinei Teodoroiu avem o reclamă la o carmangerie, la Casa Moangă o reclamă la carne şi la statuia lui Tudor Vladimirescu la fel. Ne uităm la Sibiu şi la alte oraşe şi dacă nu luăm măsuri, oraşul o să arate în continuare ca o sorcovă”, a spus Adrian Tudor, viceprimarul din Târgu Jiu.

Adrian Tudor vrea să scape şi de dricurile şi tirurile parcate aiurea, domeniul public.  „Să nu mai vedem domeniul public plinde dricuri şi de tiruri. Trebuie să avem un regulament şi parcări specializate în afara oraşului, în special pentru tiruri şi remorci. Chiar şi cei din mediul privat pot să amenajeze o parcare pentru tiruri. Ne gândim ca primăria să identifice un teren pentru a face o parcare. Nu este posibil să blocăm oraşul din toate părţile”, a opinat Adrian Tudor, vicele din Târgu Jiu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s