Protejata lui Ponta, dată afară din Consiliul Local Târgu-Jiu

 

Iulia Vână-Dumitrașcu nu mai este consilier local al municipiului Târgu Jiu. Consiliul Local Târgu Jiu a constatat, în ședința din această săptămână, încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de ales local. Despre Iulia Vână s-a vorbit mult în ultimii ani, a avut o relație cu Victor Ponta iar mai nou, a fost părăsită de soț, Daniel Bondoc, acesta mutându-se la București după ce a fost demis din fruntea CJASS Gorj.

Hotărârea de înlăturare din Consiliul Local are la bază un referat al Agenției Naționale de Integritate (ANI), care a solicitat Consiliului Municipal aplicarea sancțiunii împotriva Iuliei Vână-Dumitrașcu, care a ocupat, în trecut, și funcția de viceprimar al municipiului Târgu Jiu, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare, prin respingerea de către instanțele de judecată a contestației care a fost formulată de către Iulia Vână-Dumitrașcu. Consilierul local va fi înlocuit cu un membru supleant, Alexandru Picu fiind următorul pe listă.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că, în perioada 2012 – 2015, Iulia Vână a ocupat simultan postul de viceprimar la Târgu Jiu şi membru în Consiliul de Administraţie al mai multor unităţi de învăţământ din municipiu cu toate că nu era remunerată: „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 octombrie 2012 – 31 iulie 2015, întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar și membru în Consiliul de Administrație al mai multor unități de învățământ (Colegiul Tehnic nr. 2 Târgu-Jiu, Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu), încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003“. ANI, instituție a cărui director a fost arestat pentru corupție, nu reușește să explice de ce consilierii locali și viceprimari, care nu își pierd statutul de consilieri locali, nu au aceleași drepturi și obligații.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s