Mihai Argintaru, ”plantat” de liberali viceprimar la Padeș

 

Omul lui Ponta, liderul PSD Padeș Mihai Argintaru, a fost plasat de liberali ca  viceprimar la această comună. Deși a fost susținut și de pesediști, relevante au fost voturile PNL și PRU Gorj, dovedind încă odată că în județul lui Ponta indivizi ca Vâlceanu sau Rudi Bugă sunt niște ”papagali”. Dar Mihai Argintaru nu e un om sărac iar afacerile lui cu lemn, tăiat ilegal din pădurile zonei, i-au adus o avere din care să dea și celor care i-au dat votul. Surprinzătoare, dar explicabilă, ”frăția banilor” dintre Manta jr. și primarele Pigui, cei care l-au pus pe Argintaru în funcție cu votul oamenilor lui Vâlceanu, colegul lor din TSD Gorj.

Consiliul Local Padeș, întrunit în această săptămână  în ședință ordinară, a avut pe ordinea de zi schimbarea viceprimarului PMP, Cristian Elena. În urma supunerii la vot a proiectului, semnat de consilierii PNL și PSD, Cristian Elena a fost demis cu opt voturi, din 12, social-democrații, liberalii și alesul UNPR și cei 2 de la PRU fiind de acord cu destituirea alesului PMP. S-a propus apoi noul viceprimar, singura propunere fiind Mihai Argintaru, consilier PSD. Argintaru a fost votat de zece consilieri, înregistrându-se două abțineri, deoarece consilierii PMP, Cristian Elena și Petre Cârstoiu au ieșit din sală. Mihai Argintaru a mai ocupat funcția de viceprimar, timp de doi ani, în timpul mandatului lui Troacă, social-democratul fiind și viceprimar cu atribuții de primar timp de 6 luni, când primarul de atunci a fost reținut. “Sunt bucuros și emoționat de numire, dar sunt hotărât să fac treabă pentru comunitatea în care m-am născut și am crescut. Voi colabora cu primarul PNL, lăsând la o parte culoarea politică, și vom munci împreună pentru dezvoltarea comunității”, a declarat noul viceprimar Mihai Argintaru.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s