Din vina lui Ișfan, directorii de școli la un pas de a fi penali

 

La începutul acestei săptămâni, pentru câteva ore, Ion Ișfan a fost amenințat cu demiterea de către secretarul de stat al MEN dacă nu rezolvă problema salariilor. Din fonduri ”din rezervă”, ”generalul” a plătit salarii+contribuții la CNTV și Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” Tg-Jiu. S-a dorit calmarea profesorilor din cele două unități care amenințau cu un miting.

Pesedistul Ion Ișfan a făcut chiar o ședință cu directorii de școli unde a spus că într-o zi două va debloca situația și toți directorii de școli vor avea bani să plătească contribuțiile sociale restante din 13 aprilie. Potrivit legii, din 25 aprilie, directorii de școli sunt pasibili de dosare penale pentru că au plătit salariile cadrelor didactice la timp.

Din câte se pare, cel mai puternic om din administrația locală-Ion Ișfan-este nemulțumit de faptul că Ion Călinoiu a revenit în PSD și încearcă să facă cât mai multe greutăți partidului. Trecut cu arme și bagaje la Ponta, nu trebuie să ne luăm după atacurile deputatului  Văcaru care au rolul să ascundă acest lucru, Ion Ișfan ar putea da bani școlilor din ”rezervă” dar nu dorește.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s