Nesimțirea doctorilor de la SJU Tg-Jiu

 

Dacă până acum gorjenii trebuiau să meargă să se trateze în alte orașe din cauza ”profesionalismului” medicilor târgujieni, acum nici urgențele nu le mai acoperă aceștia. Cu salarii intre 150 și 200 milioane de lei net pe lună, plus șpaga aferentă și salariul la cabinetul particular, medicii Gorjului se dau loviți. Nesimțirea e prea mare!

În cursul dimineții de joi, 19 aprilie 2018, 50-60 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu au declanșat un protest spontan, trăgând un semnal de alarmă în privința pierderilor salariale, ca urmare a aplicării noului regulament de sporuri. În aceeași zi, peste 80 de medici, din cei aproape o sută care lucrează în cadrul SJU Târgu-Jiu, au înștiințat conducerea unității că, începând cu data de 1 mai, nu vor mai efectua gărzile suplimentare, dat fiind faptul că a scăzut tariful orelor de gardă; s-au semnat și liste, acestea fiind depuse la Consiliul Județean Gorj.Diminuarea sporurilor nemulțumește profund personalul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Astfel, joi, 19 aprilie 2018, 50-60 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu au declanșat un protest spontan. Protestatarii nu au vorbit decât cu presa, întrucât reprezentanții unității sanitare nu au ajuns în mijlocul celor nemulțumiți.

Medicii au strâns semnături, care au fost depuse la conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, dar și la Consiliul Județean, spitalul fiind în administrarea CJ Gorj, anunțând astfel că, de la 1 mai, nu vor mai efectua gărzi suplimentare, dat fiind faptul că a scăzut tariful orelor de gardă.
“Protestăm față de măsurile administrative luate, care creează un climat instabil, lipsit de transparență și inechitabil față de medicii care, în majoritatea cazurilor, efectuează încă o normă de lucru în gărzi. Suntem conștienți că, efectuând doargarda obligatorie legal și renunțând la al doilea contract CIM-TP, acest lucru va atrage discontinuități în activitatea permanentă a multor secții vitale, însă răspunderea pentru problemele create va reveni integral celor care au hotărât reducerea sporului în gărzi la valoarea minimă”, transmit medicii semnatari ai listelor.
Trebuie precizat faptul că astfel de proteste au loc în mai multe zone ale țării, cadrele medicale fiind nemulțumite de reducerea sporurilor. Situația este cunoscută și la nivelul Ministerului Sănătăţii, ministrul Sorina Pintea declarând că spitalele vor putea suplimenta sporurile angajaţilor din bugetele proprii, urmând să fie transmisă o circulară în acest sens către unităţile sanitare.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s