Morți în fosa septică

 

Doi bărbaţi de 38 respectiv 41 de ani şi-au pierdut viaţa, miercuri după-amiaza, după ce au intrat într-o fosă septică. Iniţial, un muncitor a intrat în fosă pentru a face nişte lucrări de decofrare, moment în care a rămas blocat. Cei doi bărbaţi care au decedat, unul dintre ei fiind directorul firmei, au încercat să îşi ajute colegul, însă din cauza gazelor toxice din interior, au intrat în stare de inconştienţă şi au căzut în groapa respectivă. Un echipaj ISU a fost solicitat să intervină de urgenţă. Adjutantul-şef al pompierilor, Negrea Aurelian, a fost şi el afectat de gaze, având nevoie de ajutorul colegilor săi. După ce a fost stabilizat acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiu. Pentru ceilalţi doi bărbaţi cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.

Atunci când au ajuns la faţa locului, salvatorii gorjeni au încercat să-i scoată la suprafaţă pe cei doi bărbaţi, însă misiunea a devenit şi mai complicată, deoarece un coleg de-al lor a rămas fără aer. Pompierul intrase în hazna cu masca de oxigen pe faţă, însă gura de intrare era foarte mică, iar masca salvatorului a atins betonul, moment în care acesta a inhalat mirosul puternic de gaze. Din fericire, adjutantul-şef a răspuns rapid manevrelor de salvare, fiind preluat de un echipaj SAJ şi transportat la spital.

,,Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă Gorj a fost solicitat să intervină pentru salvarea a două persoane blocate într-o fosă septică, pe strada Termocentralei din municipiul Târgu Jiu. la faţa locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum şi două ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj. La sosirea echipajelor persoanele erau căzute în fosa septică. S-au efectuat manevre de resuscitare însă viaţa acestora nu a mai putut fi salvată”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

Conform organelor abilitate, un alt muncitor rămăsese blocat în hazna şi a cerut ajutorul colegilor săi. Patronul firmei Stoichin Euroconstruct împreună cu un alt muncitor a intrat să îl ajute. După ce l-au scos la suprafaţă, cei doi au căzut inconştienţi în fosa septică. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă.

,,Doi bărbați de 38 și 41 de ani, în timp ce efectuau lucrări de decofrare in interiorul unei fose septice ce aparține unui imobil de pe str Termocentralei, datorită gazelor toxice din interior, cei doi bărbați au intrat în stare de inconștiență. Echipajele medicale au declarat, în final, decesul acestora. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Reprezentanţii ITM Gorj au ajuns şi ei la faţa locului, cercetând acest eveniment.

,,ITM Gorj a deschis un dosar de cercetare eveniment după ce doi bărbaţi au decedat în timp ce decofrau o fosă septică în municipiul Târgu Jiu. Unul dintre aceştia, în vârstă de 41 de ani era directorul firmei prestatoare de servicii, iar celălalt era muncitor necalificat. Do

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s