Ca la Târgu-Jiu, Romanescu nu găsește diriginte de șantier

 

Lucrările la Mausoleul Ecaterinei Teodoriu din Targu Jiu nu pot să înceapă, cu toate că lucrarea a fost câștigată, în urma unei licitații, de către o firmă. Motivul îl reprezintă lipsa unui diriginte de șantier, xcare reabilitat. O firmă de construcţii din judeţul Olt se va ocupa de reabilitarea şi punerea în valoare a Mausoleului. Opera se află în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu. În interiorul monumentului funerar se află osemintele Eroinei de la Jiu. Bugetul pentru reabilitarea monumentului este de peste 700.000 de lei, fondurile fiind alocate de către bugetul local.

Marcel Romanescu s-a băgat și el în problema Mausoleului deși nu are nici o legătură, proiectul datând de cel puțin doi ani. A anunțat însă ce știam și noi, incapacitatea:„Este licitația adjudecată. În momentul acesta ne trebuie un diriginte de șantier care să fie specializat în astfel de lucrări și cineva care să asigure asistența tehnică pentru obiectiv., Sperăm ca în perioada imediat următoare și aceste lucrări să fie scoase la licitație pentru a fi câștigate de specialiști în aceste monumente. Sunt foarte puțini la nivel național și este foarte greu să acordăm dirigenția unui om care are experiență necesară și a mai făcut așa ceva. Nu discutăm despre o construcție simplă, ci de un monument care are o semnificație deosebit atât pentru noi cât și pentru patrimoniul național“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Viceprimarul Adrian Tudor a precizat că a fost solicitat sprijin şi de la Ministerul Culturii pentru a găsi un diriginte de şantier specializat în astfel de restaurări. Viceprimarul municipiului Targu Jiu, Adrian Tudor, a declarat că, deşi există o firmă de restaurare care a câştigat contractul, sunt greutăţi în identificarea unui diriginte de şantier. Este nevoie de un specialist în restaurarea monumentelor din piatră, care să supravegheze lucrările de la Maosoleul Ecaterinei Teodoroiu.
Firma constructoare care a câştigat licitaţia va reface şi o cruce amplasată iniţial lângă operă, ulterior eliminată în perioada comunistă.

 

Reclame

Primari trimiși în judecată în ancheta ”Ydail”

 

Ancheta în dosarul „Ydail” a fost finalizată printr-un rechizitoriu prin care șapte primari și un om de afaceri sunt trimiși în judecată pentru fapte de corupție.

Dosarul a fost înregistrat deja pe rolul Tribunalului Gorj cu data de 1 august, administratorul firmei de construcții din Turceni, Doru Ștefan Șandru, fiind acuzat de dare de mită. De luare de mită sunt acuzați șapte primari, dintre care șase sunt din Gorj. Este vorba despre: Sorin Bucurescu – de la Slivilești, Florinel Țuilă – de la Cătunele, Mihai Calotă – de la Urdari, Adrian Mangu – de la Bărbătești, Ilie Pietroi – de la Aninoasa și Ion Gruescu, fost primar la Negomir.

Al șaptelea primar inculpat în dosar este Ana Ceană, de la o comună din județul Dolj care, de asemenea, cu mai mulți ani în urmă, a executat lucrări cu firma din Turceni.

Dosarul a fost finalizat în condițiile în care primarii s-au plâns, de-a lungul timpului, că nu au comis faptele de corupție, că nu există probe care să susțină acuzațiile și că nimeni nu i-a mai întrebat la Parchet despre acuzațiile ce le sunt aduse. Aceștia chiar au acuzat procurorul de caz că trenează cercetările, doi dintre ei solicitând în instanță ca judecătorii să stabilească un termen limită pentru întocmirea unui eventual rechizitoriu. Termenul respectiv a fost decis pentru 25 iulie, dar rechizitoriul a ajuns la instanță câteva zile mai târziu.

Primarii afirmă, în continuare, că nu au comis faptele de care sunt acuzați și sunt convinși că își vor dovedi nevinovăția la instanță.

Ancheta inițială a procurorilor viza și alți primari din județ, precum și pe fostul administrator public al orașului Rovinari, dar aceștia au fost scoși de sub urmărirea penală și nu mai au nicio treabă cu dosarul, chiar dacă unii dintre ei au fost, de asemenea, reținuți pentru 24 de ore, în decembrie 2015.