Ion Ișfan vrea directori de școli mai puțini în Gorj

 

”Generalul” învățământului gorjean și-a propus să reducă numărul de directori de școli de la Țicleni, Sadu, Rovinari, Motru și Tg-Jiu prin comasarea școlilor. Lucrul este cel puțin ilegal din moment ce respectivii au concurs pe patru ani și nu pot fi schimbați din funcție. Scopul este unul foarte clar, eventuala fuziune între Colegiul Tehnic ”Magheru” și Colegiul Tehnic ”Mincu” se face în jurul liceului mai slab cotat dar cu ”pile” la stăpânire.

Primăriile din Gorj au la dispoziţie o lună de zile să aprobe şi să transmită la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, spre avizare, structura reţelei şcolare pentru 2019-2020. Unele unităţi şcolare sunt sortite reorganizării, anunţă Ișfan în cotidianul PANDURUL.
Unităţile şcolare care au sub 300 de elevi nu vor mai avea personalitate juridică. Excepţie vor face şcolile care nu pot fi alipite altor unităţi de învăţământ cu personalitate juridică din localitate. Administraţiile locale vor trebui să prezinte proiectele privind reţeaua şcolară până în data de 6 decembrie.

„Sunt unităţi de învăţământ care funcţionează şi sunt pe limită. Nu au 300 de copii. În mod normal, acestea trebuie reorganizate. În sensul că îşi pierd personalitatea juridică. Liceul din Sadu, spre exemplu, are în jur de 300 de copii acum. Trebuie reorganizat. Împreună cu şcoala gimnazială din Sadu rămâne o singură unitate de învăţământ cu personalitate juridică. Liceul rămâne, dar şcoala trece de liceu”, a declarat Ion Işfan, inspectorul general al ISJ Gorj potrivit PANDURUL.
Astfel de situaţii ar fi şi la Ţicleni, dar şi la Rovinari. Prin aceste reorganizări, odată cu pierderea calităţii juridice, o să dispară şi posturile de director la unităţile care se reorganizează. Conducerea ISJ Gorj a propus ca unele licee din Târgu Jiu să fuzioneze, chiar dacă au numărul minim de elevi impus de lege. „Şi în Târgu Jiu sunt probleme. Liceul Energetic funcţionează în aceeaşi curte cu «Ecaterina Teodoroiu». Mai sunt 434 de copii la Energetic. Au numărul de elevi, dar e ca naiba să îi ţii în acelaşi local. Pot să fuzioneze cu Colegiul «Ecaterina Teodoroiu», să fie o singură şcoală acolo. Altă variantă este să vină la Liceul nr.2. Sunt variante, dar trebuie oameni care să ia decizia în acest sens şi aceste aspecte ţin de comunitatea locală. Sau Liceul nr.4 cu Liceul nr.1. Îi separă un gard. Liceul nr.1 nu are internat, n-are cantină, sală de sport. Toate sunt peste gard, la Liceul nr.4. Normal ar fi să nu fie unităţi şcolare gard în gard”, a mai explicat Ion Işfan.

Apropo de Tg-Jiu, ambele fuziuni propuse au conduceri interimare la liceele mai bine cotate, deci ”să vină banul…”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s