Cârciumaru se pregăteşte de alegeri, contoare de apă gratuite pentru toţi târgujienii

Carciumaru

În timp ce liberalii ezită să îi pună un contracandidat pe măsură, Florin Cârciumaru ia măsuri pentru un nou mandat. Începând de la 1 ianuarie, toţi târgujienii vor avea contoare proprii pentru măsurarea apei consumată. Cârciumaru a precizat că această măsură este aşteptată de mult de asociaţiile de proprietari, însă până acum nu a fost găsită o înţelegere din partea operatorului.

Investiţia va fi suportată de Aparegio, urmând ca pe baza unor eşalonări operatorul să-şi recupereze banii, a declarat primarul. Cârciumaru consideră că această măsură va veni în sprijinul cetăţenilor care îşi achită facturile la timp şi care nu vor fi nevoiţi să suporte problemele provocate de cei care sunt debranşaţi. „La nivel de societate, în cadrul Consiliului de Administraţie Aparegio s-a luat o hotărâre ca începând de la 1 ianuarie 2016, printr-un protocol de colaborare între Aparegio, asociaţii şi consiliul local, să se treacă la contorizarea apei pe apartament, în ideea de a nu mai suporta cetăţenii care plătesc lipsa apei atunci când operatorul ia măsuri de debranşare pentru cei care nu plătesc. Eu consider că această măsură este una foarte bună, care vine în sprijinul celor care îşi achită datoriile la zi pentru apa potabilă. Măsura este aşteptată de foarte multă vreme de asociaţii. Am discutat-o de foarte multe ori la întâlnirea cu administratorii, dar până acum nu am găsit deschiderea necesară din partea operatorului. Aşa cum funcţionează sistemul de contorizare pentru curent şi pentru gaze, aşa va funcţiona şi sistemul pentru apă”, a declarat Florin Cârciumaru.
Reclame

Pe ce mai dă banii Călinoiu?Patru plasme de un miliard

plasmaDeşi la acest moment nu ştie cât va mai rămâne la Consiliul Judeţean Gorj, DNA-ul, ANI şi colegii din PSD Gorj dorindu-i capul, Ion Călinoiu s-a dotat cu patru plasme de aproape un miliar de lei vechi. Cică este pentru cetăţeni!

Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj, Oana Paloş, banii pentru achiziţionarea noului sistem au fost prevăzuţi în bugetul instituţiei fiind aprobat în şedinţa Consiliului Judeţean. Sistemul video cuprinde: display, camere video, distribuitoare AV, conectică AV şi accesorii. Singurele care nu vor fi înlocuite vor fi microfoanele, însă va fi îmbunătăţit şi sistemul de sonorizare. „A fost achiziţionat un sistem media nou. Bugetarea acestuia a fost prevăzută încă de la începutul anului şi a fost aprobat în şedinţă de Consiliu Județean. Este vorba de patru monitoare full HD plus tot sistemul de accesorii pentru ca acestea să fie instalate şi foloseşte la îmbunătăţirea susţinerii şedinţelor publice. Achiziţia s-a încadrat în suma de 90.000 de lei cu TVA inclus. Sperăm ca în decurs de o săptămână să fie funcţionale, deja se lucrează la instalarea lor”, a declarat Oana Paloș, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.

Antraxul la animale prevenit prin campanii de vaccinare anuale

 

AdeÎn presa ultimelor săptămâni a apărut ideea că  țara noastră riscă să aibă probleme grave de ordin sanitar-veterinar după ce conducerea ANSVPSA ar intenționa să elimine vaccinările animalelor împotriva bolilor cu transmitere la om. O asemenea idee nu poate să stea în picioare deoarece prin  Ordinul nr. 29/25.02.2014, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om sunt stabilite acţiuni clare şi precise de supraveghere, prevenire, control şi eradicarea bolilor!

 

Ca în fiecare an, acțiunile întreprinse au fost obligatorii și au presupus inclusiv vaccinările. Nici județul Gorj nu a făcut excepție, până la sfârșitul lunii iunie 2015 fiind vaccinate împotriva antraxului peste  140 000 de ovine, 32 000 de caprine, 8500 de cai și aproape  50 000 de bovine. Dacă în alte zone ale țării această boală a mai apărut sporadic în ultimele două decenii, în Gorj cazuri de antrax nu au mai fost de aproape un sfert de secol. Pericolul însă rămâne iar Programul Național de Prevenire tocmai asta face așa cum se întâmplă și în alte țări din Europa.

 Vaccinări în Gorj

Ca în fiecare an, medicii veterinari din Gorj au efectuat campania de vaccinare împotriva antraxului în trimestrul al II-lea al acestui an.

Campania de vaccinare împotriva antraxului  s-a desfăşurat atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. Această campanie are loc o dată pe an, înainte ca animalele să fie scoase la păşunat. “Campania de vaccinare s-a desfășurat înaintea anotimpului estival. Imunizarea s-a făcut pentru toate speciile. Au fost vaccinate circa 146.000 de ovine, aproximativ 32.000 de caprine, 8.500 de cai şi peste 48.000 de bovine. Antraxul este o boală mortală în majoritatea cazurilor, de la animalele bolnave neputându-se valorifica nimic, dată fiind rezistenţa deosebită a sporilor şi transmisibilitatea lor la om, prin manipularea cadavrelor sau a produselor provenite de la acestea”, a declarat Nicolae Călescu, directorul DSVSA Gorj.
Important din acest punct de vedere, mai ales că aceste tipuri de campanii vor avea loc și în anii următori, imunizarea se face pentru toate cabalinele, bovinele, caprinele şi ovinele, indiferent de sexul animalelor, după împlinirea vârstei de o lună. Vaccinarea este gratuită pentru proprietarii de animale, costul acestei acţiuni este suportat de la bugetul de stat, în cadrul Programului Strategic.
Acţiunea îşi propune să prevină îmbolnăvirea cu antrax a animalelor, în mod special a celor din mediul rural, dar şi a oamenilor. Proprietarii de animale din aceste specii au obligaţia legală de a permite accesul medicilor veterinari în gospodării pentru a vaccina animalele.

Din explicațiile specialiștilor am reținut pentru cititorii noștrii că  antraxul sau dalacul este o boală infecţioasă produsă de Bacillus anthracis. Această bacterie produce sporii care răspândesc infecţia. Boala este comună omului si animalelor. Oamenii pot dezvolta patru tipuri de infecţii cu antrax: antrax cutanat, printr-o leziune a pielii; antrax gastrointestinal, prin ingestia de alimente contaminate; antrax orofaringian (regiunea posterioară a cavităţii bucale), prin ingestie de alimente contaminate şi antrax respirator, prin inhalarea sporilor. Dintre cele patru forme, antraxul respirator duce la deces cel mai frecvent.
Perioada medie de incubaţie pentru antrax este de până la 7 zile, dar poate dura 60 de zile sau mai mult până la apariţia simptomatologiei. Simptomele depind de tipul de transmitere a infecţiei. Alte simptome pot fi: ganglioni limfatici măriţi în apropiere de zona cu leziunea cutanată, febră, migrene (dureri de cap) şi un sentiment de disconfort.

Pompierii duc apă la Bălești, Țânțăreni și Scoarța

 

 

BalestiPompierii și armata vor duce și zilele acestea apă cu cisterna cetățenilor din comunele unde seceta pedologică deja s-a instalat. Astfel, la solicitarea Prefecturii Gorj, pompierii vor transporta apa menajeră la Bălești, Țânțăreni, Scoarța și unde va mai fi nevoie. „S-a instalat inclusiv seceta pedologică, ceea ce este foarte periculos pentru agricultură. Noi suntem pregătiţi şi răspundem solicitărilor acelor localităţi care nu au suficientă apă potabilă. Am transportat în comunele Băleşti şi Ţânţăreni, în comuna Borăscu la Mănăstirea Capu Dealului, o să trimitem dacă se solicită astăzi şi în comuna Scoarţa. Şi primarii şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă trebuie să se implice, să asigure alimentarea cu apă menajeră, apă pentru animale şi să-şi organizeze orarul de livrare a apei potabile încât în anumite perioade locuitorii din diferite sate ale comunei să primească apă”, a spus subprefectul Sorin Arjoca.

Șomaj în creștere în județul Gorj

Miting mineriGorjul a depășit în luna iulie 8,00 % șomaj, în creștere față de luna precedentă. Gorjul se află printre judeţele fruntaşe, în Oltenia, în cea ce priveşte creşterea şomajului, deşi disponibilizările din Complexul Energetic Oltenia, 2.133 de concediaţi, nici nu au fost luate în considerare până la sfârşitul lunii iunie. Potrivit AJOFM Gorj, la sfârşitul lunii mai, Gorjul înregistra o rată de 7,64 la sută.

La sfârşitul lunii iunie, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,94 la sută, mai mare cu 0,01 puncte procentuale  faţă de cea din luna mai şi cu 0,06  faţă de cea din luna iunie a anului 2014. De asemenea, Gorjul se află printre judeţele fruntaşe, în Oltenia, în cea ce priveşte creşterea şomajului, deşi disponibilizările din Complexul Energetic Oltenia, 2.133 de concediaţi, nici nu au fost luate în considerare până la sfârşitul lunii iunie.

Potrivit AJOFM Gorj, la sfârşitul lunii mai, Gorjul înregistra o rată de 7,64 la sută. Astfel, cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele: Teleorman (11,06 la sută), Vaslui (10,06 la sută), Buzău (9,59 la sută), Mehedinţi (9,36 la sută), Galaţi (9,29 la sută), Dolj (8,70 la sută), Gorj (8,23 la sută), Olt (7,49 la sută) şi Alba (7,18 la sută). “Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru ocuparea Forţei de Muncă, în luna iunie 2015, era de 446.703 de persoane, în creştere cu 1.209 persoane faţă de luna precedentă. Ponderea cea mai mare în totalul celor 446.703 de şomeri o reprezintă cei neindemnizaţi, 81,46 la sută, respectiv 363.865 de persoane. Numărul şomerilor indemnizaţi în luna iunie 2015 a fost de 82.838 de persoane”, se arată în comunicatul ANOFM. În funcţie de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40 – 49 de ani, respectiv 126.778 de persoane, urmată de 30 – 39 de ani (97.351 de persoane) şi peste 55 de ani (72.436 de persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25 – 29 de ani (36.011 de persoane).

Fără șomaj tehnic în CEO

 

ProtesteAngajaţii Complexului Energetic Oltenia nu vor mai intra în şomaj tehnic. Şeful Diviziei Miniere din cadrul CEO, Daniel Antonie, a declarat că măsura nu se va mai aplica, pentru că termocentralele au nevoie de refacerea stocului de cărbune.

Şomajul tehnic era programat pentru zece zile, începând cu data de 25 mai. „Era programată ultima săptămână din luna mai şi prima săptămână din luna iunie să intrăm în şomaj tehnic cu carierele din Motru, Husnicioara şi Peşteana, dar nu se mai intră. O să lucrăm la flux continuu, pentru că este nevoie de refacerea stocurilor de cărbune la termocentrale”, a precizat directorul Daniel Antonie.

În paralel, Divizia Minieră livrează cărbune şi către Regia de Activităţi Nucleare şi Apă Grea, plata făcându-se în avans. „Noi avem contract cu RAAN-ul în acest moment de 30.000 de tone cu plata în avans şi îl onorăm. La ora actuală avem 400.000 de cărbune în termocentrale şi 600.000 la partea minieră, doar că trebuie să refacem stocurile pentru termocentrale. Nu intră nici TESA în şomaj”, a  mai precizat Antonie.