România nu a fost pregătită de intrarea în UE

isarescuGuvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat că România nu era pregătită să adere la Uniunea Europeană în 2007, dar dacă nu am fi intrat la momentul respectiv, nu ştie dacă acest lucru s-ar mai fi întâmplat ulterior.

”Adevărul e că noi nu am fost pregătiţi să intrăm în Uniunea Europeană în 2007. Am liberalizat contul de capital, în condiţiile de inflaţie mai mare, dar dacă nu intram în 2007 nu ştiu dacă mai intram şi pentru asta îmi asum toată responsabilitatea, că eu am negociat, ca premier (în 2000 – n.r.), anul 2007 cu Romano Prodi (preşedintele Comisiei Europene în 2000 – n.r.) şi m-a avertizat, de atâtea ori, că nu suntem pregătiţi (…) să intrăm în Uniunea Europeană”, a afirmat guvernatorul BNR.

 

Reclame