”Rutieriștii” gorjeni cercetați pentru incompetență sau mușamalizare

dochianDoi agenţi de la Poliţia Rutieră din Gorj sunt anchetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru că au iertat un coleg aflat la volan sub influenţa alcoolului, care, la scurt timp, s-a răsturnat cu maşina în afara drumului şi a murit. Cei doi agenți de la Rutieră erau la ”vânătoare” cu radarul dar au avut inconștiența să nu oprească un coleg aflat în comă alcoolică.

Poliţiştii Aurel Leuştean şi Constantin Croicu sunt acuzaţi de favorizarea infractorului. Cei doi l-au oprit în trafic pe Claudiu Dochian, ofiţer la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Gorj, pentru că se deplasa cu peste 100 de km/oră.

Agenţii de la Rutieră l-au amendat şi i-au reţinut permisul de conducere, însă nu l-au testat cu aparatul alcooltest. Claudiu Dochian s-a urcat la volan şi a continuat să conducă cu viteză mare, iar după numai câţiva kilometri s-a răsturnat cu maşina şi a murit. La necropsie s-a constatat că avea o alcoolemia de 2,40 grame la mie alcool în sânge. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de doi agenţi de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Gorj pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, constând în aceea că la data de 22 aprilie 2016, aceştia au oprit pentru un control un autoturism condus de o persoană care avea o îmbibaţie de 2,40 grame la mie alcool etilic în sânge, fără a lua măsurile legale, respectiv constatarea unei infracţiuni flagrante în condiţiile în care tot aceştia au aplicat conducătorului auto o sancţiune pentru depăşirea limitei de viteză“.

Din nefericire și în acest caz ca și în altele polițiștii rutieri gorjeni beneficiază de indulgență. Mai mult, vedem încă odată că agenții de poliție au imunitate, inclusiv Rutieră, deși se încearcă de câteva luni să ni se inducă ideea că aceștia își fac datoria și nu ia șpagă. Dacă urmăriții rețelele de socializare părerea generală este alta.

 

Reclame

Un Mercedes a devastat centrul Târgu-Jiului

 

image-9Şoferul unui autoturism Mercedes a intrat cu viteză mare în sensul giratoriu de la Magazinul ParânguL și a pătruns în zona pietonală. Mașina a distrus un stâlp de iluminat, o bancă, un coș de gunoi și gazonul. Profitând de faptul că poliţiştii lipseau cu desăvârşire din zonă şi de pe principalele artere din oraş, tânărul şi-a luat numerele de pe maşină şi a dispărut.

Șoferul a abandonat mașina și a dispărut de la locul evenimentului, fiind căutat de Poliție. Din informaţiile de până la această oră, maşina nu este pe numele celui care o conducea iar şoferul se pare că era de origine rromă.

Miron Cozma, accident la intrarea în Craiova

CosmaMiron Cozma începe să aibă din nou probleme cu legea după cei 10 ani petrecuţi în puşcărie. A fost  inculpat pentru crime împotriva umanităţii în dosarul „Mineriadei” din 1990 şi acum  s-a ales cu un nou dosar penal pe teme rutiere.

 Miron Cozma este acuzat de vătămare corporală din culpă în urma unui accident rutier în care a fost implicat la intrarea în Craiova.

„În acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi i-a fost reţinut permisul de conducere, însă i s-a eliberat dovadă pentru 15 zile cu care poate circula, nefiindu-i suspendat şi dreptul de conducere. Pe perioada cercetărilor, dovada se poate prelungi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj pentru Agerpres.

Potrivit informaţiilor publice existente,  Miron Cozma, care se deplasa miercuri seara dinspre Slatina spre Craiova, a virat stânga pentru a intra într-un hipermarket la intrarea în Craiova. Maşina lui a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, iar în urma impactului dintre cele două autovehicule maşina condusă de Cozma a fost proiectată în alt autoturism care ieşea din parcarea magazinului.

Accidentul nu a fost însă grav. Miron Cozma a fost rănit uşor la cap, preluat ulterior de o ambulanţă şi dus la Spitalul de Urgenţă Craiova. La finalul investigaţiilor medicale, Miron Cozma a părăsit spitalul.