Tăriceanu linșat de Justiția Macovei

TariCălin Popescu Tăriceanu incomodează grav PNL care ar putea pierde alegerile dacă liderul ALDE rămâne în libertate.  Au ieşit la iveală amănunte incendiare din care reiese că acesta va fi scos pe linie moartă până la alegerile parlamentare din toamnă.

Dosarul de peste 450 de pagini al şefului Senatului de la DNA Braşov  a fost finalizat, iar citaţiile au fost trimise în timp record inculpaţilor. Totul s-a întâmplat doar în 48 de ore. În prima zi, acesta a fost trimis la DNA București. Aici, fost citite, verificate şi aprobate de procurorul șef de secție. În aceeaşi zi, rechizitoriul a fost trimis de la DNA la Înalta Curte, iar DNA a redactat şi a publicat comunicatul prin care anunța trimiterea lui Tăriceanu în judecată, spun cei de la  Grupul pentru Investigații Publice.

Şi asta nu e tot. În următoarea zi, ICCJ a fixat un termen pentru audierea lui Tăriceanu în plină vacanță judecătorească. Apoi, citaţia a fost semnată de preşedintele Înaltei Curţi şi a fost şi înmânată inculpaților din dosar, mai spune sursa citată.

Dian Popescu a rămas condamnat dar salvat de închisoare

dian-popescuJudecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au pronunţat astăzi în dosarul „Lotul Peștișani”, sentința fiind definitivă. Magistraţii au respins apelurile formulate de inculpaţi, menţinând pedepsele iniţiale.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justiţie şi de inculpaţii Pavel Ion Florin, Popescu Dumitru Dian, Popescu Titus Gabriel, Isar Nicolae şi Floarea Radu Dan împotriva sentinţei penale nr.1024 din data de 27 noiembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr.18870/95/2012, privind şi pe intimatul inculpat Pârvulescu Dumitru. Obligă apelanţii inculpaţi Pavel Ion Florin, Popescu Dumitru Dian, Popescu Titus Gabriel, Isar Nicolae şi Floarea Radu Dan la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi Pavel Ion Florin, Popescu Dumitru Dian, Popescu.

Titus Gabriel, Isar Nicolae și Floarea Radu Dan şi pentru intimatul inculpat Pârvulescu Dumitru, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 130 lei, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2016”, a stabilit ieri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dian Popescu a fost judecat și condamnat în dosarul supranumit „Lotul Peștișani”. Senatorul fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare, la prima instanță, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, iar pentru Florin Pavel, magistrații au dictat trei ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Mădălina Ciolocoi a părăsit pedeliştii din PNL Gorj

CiolocoiPreşedinta organizaţiei de femei a PNL Gorj, Mădălina Ciolocoi, s-a înscris în ALDE cu adeziune cu tot împreună cu tot grupul femeilor liberale. Situaţia este de-a dreptul jenantă pentru PNL care au rămas cu Maria Cochină, ţărănistă-liberală-pesedistă şi PEDELISTĂ notorie.

Mădălina Ciolocoi  susţine că vechii liberali sunt marginalizaţi, iar actualul PNL şi cei de pe liste la CJ şi pe cele ale organizaţiei municipale nu sunt decât vechii pedelişti, PNL-ul fiind practiv sufocat de vechiul PDL. Ciolocoi a declarat că a venit la ALDE cu adeziunile a circa 80% din organizaţia de femei PNL Gorj.
„Multe colege din judeţ şi-au exprimat poziţia de a deveni membre ALDE şi a reface echipa cu care am lucrat. (…)Organizaţia de femei a derulat cea mai intensă activitate atât în campaniile electorale, foarte multe colege au avut zone, localităţi de care s-au achitat în timpul campaniilor, după aceea, tot organizaţia de femei a realizat acţiuni care s-au desfăşurat la nivel naţional (…) organizaţia de femei a fost una foarte bună şi cred că meritau mult mai multă apreciere”, a declarat Mădălina Ciolocoi.

Kovesi și DNA acuzate că servesc interese străine

 

kovesiCătălin Beciu, fost secretar de stat la IMM, vicepreşedintele ALDE, spune că cea mai mare parte a capitalului românesc este distrus prin intermediul DNA-ului. Beciu arata ca doar 20-30% din capitalul care mai circula in Romania mai este autohton si se intreaba daca nu cumva multinationalele sunt cele care „au luat tot, pe ordin de afara”.

„Oameni buni,

De un an ma tot framant prin politica asta. Nu o fac pentru mine, ca n-am nevoie de nimic. O fac pentru ca imi pasa de tot felul de lucruri, de care altora nu le mai pasa. N-are rost sa le mai enumar, ca suntem satui de cuvinte mari. O mai fac si dintr-un soi de orgoliu constructiv, pentru a ma ridica la standardul familiei mele. As vrea sa fie mandri de mine. E gresit? Cred ca nu.

Din pozitia pe care am ocupat-o am reusit sa fac multe lucruri pentru oamenii de afaceri din Romania. Poate ca si pentru altii…N-am furat, n-am traficat, nu v-am facut de ras. Nici colegii mei. Am contribuit cu totii la relansarea economiei romanesti. Atunci, de ce ne lasati singuri in lupta cu fanariotii astia? Nu va pasa? De doua luni incerc sa va spun ca v-au furat unii tara, culmea, in timp ce i-ati aplaudat. Ati slavit anticoruptia care este indreptata exclusiv impotriva capitalului romanesc, pentru a-l distruge. Doar intre 20 si 30 % din capitalul care circula in Romania mai este autohton. Restul este strain. Toata ‘anticoruptia’ este concentrata pe astia 30%. Este normal? Pe bune? Adica nu multinationalele au luat tot, pe ordin de afara? Da cine, Voiculescu? Doar el? Ailalti nu au furat nimic? N-am niciun vecin care sa fie actionar la ALRO, Lukoil, OMV si altii. Ale cui sunt astea? Vantu a facut escrocheria secolului sau Volkswagenul Angelei Merkel? Unde sunt arestarile, stenogramele ‘pe surse’ si catusele DNA-ului nemtesc? Ei n-au? Sunt grijulii cu drepturile omului? Adica, doar la noi ii taram pe unii cu catuse, prin fata camerelor de luat vederi, dupa care ii torturam putin, pana spun orice le cerem? Doar la noi urla o cretina de procuroare la un martor, fara ca aia, procuroarea, sa faca o mie de ani de puscarie? Doar la noi lasam procurorii politicieni sa ceara anularea imunitatii altora, in vreme ce ei au imunitate? La noi putem sa umilim arestati preventiv, nevinovati pana cand o hotarare definitiva arata altceva, tinandu-i, cu o nesimtire si un tupeu inimaginabil, in niste conditii inumane? Stiti cat ar costa igienizarea celebrului ‘beci domnesc’? Douazeci de mii de euro. De ce nu se face? Din doua motive: tupeul incredibil al unora care vor sa arate cat de smecheri sunt si nepasarea voastra.

Tineti minte ce va spun, ca nu am de gand sa o repet la infinit. Daca si acum acceptati acest urias deficit de democratie doar pentru ca circul este mult prea atractiv, eu si altii ca mine vom alege sa ne vedem de viata, fireste, dupa ce ne dau astia drumul de prin puscarii. Tupeul lor de borfasi ii va impinge sa se razbune. N-au placere mai mare decat sa umileasca, sa inspaimante si sa strice vieti. O putem pati si noi, dar si voi. Asta e. Asa a ales Romania sa se intample. Tara a ales sa arate simpatie extrema pentru o institutie care are obligatia de a nu fi fost protectoarea tuturor golaniilor, dupa care sa faca pe sfanta. Ancheteaza medici? Pai, sa facem schimb de salarii intre procurori si medici, ca medicii sunt mai importanti. Sa vedem unde se muta coruptia, dupa aia. Are Codruta scoala cat Irinel Popescu? Nu? Are aceeasi importanta in societate? Acelasi raspuns, nu? Atunci de ce are salariul de cinci ori mai mare? Risca? Ce? Hepatita C sau HIV-ul, cu care Irinel Popescu se putea infecta oricand – in timp ce salva (si nu distrugea!) vieti – sunt mult mai periculoase decat toti anchetatii DNA-ului la un loc. Mii de medici sunt in aceiasi situatie. Va pasa de ei doar cand faceti cancer? Profesorii nu sunt mai importanti decat procurorii? Cat au salariul?

Cum s-a ajuns aici? Simplu: cu aplauzele romanilor. Nimeni n-a observat cum au protejat astia politicieni hoti, pe care i-au santajat ulterior, punandu-i sa dea legi in folosul procurorilor. D-aia se prescrie abuzul de drept intr-un an, in vreme ce ai nevoie de cinci pentru a castiga un proces impotriva statului. Tare, nu?

Inchei, ca am obosit. Sa recapitulam.

1)Avem guvern fanariot, pus de Angelica, cu misiunea clara de a ne termina, asa cum puteti vedea si din incercarea de a mari (prin taxe) pretul ambalajelor, doar pentru ca produsele alimentare romanesti sa fie mai scumpe decat cele olandeze si nemtesti.

2)Cu Iohannis cred ca va e clar, asa ca nu mai insist.

3)Sistemul bancar este al lor.

4) Institutiile sunt ale lor, asa ca nu va mirati atunci cand ANAF-ul rupe in doua orice depozit de materiale de constructii, ca sa il inchida, exact cu trei luni inainte de sosirea unui retailer din Vest. Normal, daca patronul rezista atunci sigur e corupt, ceea ce inseamna ca vine si restul caravanei.

Asadar, parem terminati. Sigur? Nu. Eu cred ca mai avem o sansa, dar trebuie sa intrerupem sirul asta de abuzuri. Trebuie sa pretuim, din nou, drepturile si libertatile. Daca nu le mai permitem astfel de mizerii, vor face pasul in spate. Sunt lasi, chiar foarte lasi. De aia sunt si atat de salbatici… Intrebarea e daca sunteti in stare. Sunteti? Eu sunt, dar e ultima incercare. Am obosit. Revolutie, mineri, am prins de toate. Uneori imi pare ca a fost degeaba. Daca intr-un an ne aflam in aceeasi situatie, ma retrag. Stiu ca n-o sa fie nicio drama. Nici nu mai revin. Va las cu DNAMANIA.

Faceti cu ei uzine, ferme, baraje, spitale si scoli. Faceti si teatre si muzee. Acolo, de pilda, in loc sa socializeze, oamenii s-ar putea turna intre ei. Eficienta maxima, nu? Facem si firme cu DNA – actionar majoritar. Parca le si vad sigla pe cutiile cu lapte, pe conservele de peste si pe sticlele de ulei. M-am enervat prea rau, asa ca ma opresc”, e postarea dură a lui Beciu.

29 de liberali au părăsit partidul lui Tăriceanu de la Gorj

dianDeși este greu de crezut că la Gorj partidul lui Tăriceanu are 29 de membrii, acesta este numărul plecaților prin venirea senatorului Dian Popescu. Partidul are deja o față nouă prin venirea fostului senator Ion Rușeț.

 

29 de oameni şi-au dat demisia din ALDE Gorj în ultimul Birou Politic Județean. Liberalii reformatori au fost cei care au ales să părăsească formațiunea odată cu venirea senatorului Dian Popescu la cârma organizației.

 Marius Borcan, copreședintele ALDE Gorj, spune că 95% din cei care au demisionat sunt din Târgu Jiu. ”Este adevărat că un număr de membri a părăsit ALDE, este vorba de 29 de demisii care chiar au ajuns la partid dar aș vrea să vă spun că din cei 29, circa 95% sunt din Târgu Jiu.”, a spus Marius Borcan, copreședinte ALDE Gorj.

Întrebat dacă știe cărei formațiuni politice i se va alătura Radu Angheloiu, fost  copreşedintele ALDE a spus că cel mai probabil va merge la PNL. ”Am înțeles că se întoarce înapoi la PNL, nu cunosc amănunte, îi doresc succes la formațiunea politică la care se va alătura”, a spus Marius Borcan. Dan Vâlceanu, copreședintele PNL Gorj, își arăta în urmă cu câteva zile disponibilitatea de a prelua o parte din nemulțumiții din ALDE.