Judecătorii PSD de la Gorj îl blochează pe Condescu să salveze Pandurii

 

Condescu nou 2Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj va începe o nouă anchetă a lui Marin Condescu, recent reîntors la CS Pandurii pentru evaziune fiscală.

După ce au dus la faliment clubul Pandurii, reprezentanții PSD Gorj încearcă prin orice mijloace să blocheze revenirea lui Condescu la club. Astfel, ca din întâmplare, Finanțele  au reușit să obțină marrți în instanță o sentință prin care clasează o ordonanță a procurorilor de neîncepere a urmăririi penale față de Marin Condescu, inspectorii ANAF dorind în 2014 anchetarea acestuia pentru evaziune fiscală. Anchetatorii nu au avut însă suficiente probe pentru a putea formula o asemenea acuzație și l-au absolvit pe fostul președinte de la Pandurii de o eventuală vinovăție. Acum, când Condescu s-a reîntors la echipa de fotbal, iar echipa e ca și falită, judecătorii au decis că se impune ca ancheta să fie refăcută, fostului președinte arătându-i-se „pisica”, mai ales că în ultimele săptămâni s-a implicat în tot felul de acțiuni care privesc Pandurii și mai ales modul în care urmașii săi au cheltuit banii de la club. „Admite plângerea formulată de petenta DGFP Craiova împotriva ordonanţei de clasare nr.376/P/2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Desfiinţează ordonanţa şi trimite cauza la procuror pentru a se completa urmărirea penală. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, a decis instanța. Condescu declară că el nu știe despre ce anchetă ar putea fi vorba, dar menționează că stă la dispoziția organelor de cercetare penală ca întotdeauna. „Știu că după ce nu am mai fost președinte a fost cerut un control la ANAF pentru a se găsi eventuale nereguli. Nu au găsit nimic, iar despre dosar nu știu eu nimic pentru că nu am fost chemat să dau vreo declarație. Dacă va fi să mă cheme cineva pentru a da explicaţii nu e nicio problemă. Așa cum am spus mereu, nimic din activitatea de la Pandurii din perioada mandatului meu nu a fost de natură penală”, menţionează fostul președinte.

Marin Condescu la poarta clubului Pandurii

Condescu nou 2Marin Condescu încă nu îşi poate face intrarea la Clubul Pandurii. Asociaţii au decis să amâne şedinţa care fusese programată vineri. În timp ce fostul preşedinte al Clubului, Marin Condescu, vrea să revină la echipa unde are un dosar penal cu trimitere în judecată pentru spălare de bani, asociaţii, în frunte cu Ion Călinoiu, vor să îi limiteze sindicalistului accesul la resursele clubului.

 

Marin Condescu afirmă însă că are de primit bani de la Pandurii, în urma împrumuturilor pe care le-a făcut. Asociaţii vor să îl demită şi pe Dorin Ioana şi să numească un director din cadrul clubului care să nu fie legat direct de Complexul Energetic Oltenia. Ion Călinoiu, reprezentantul Consiliului Judeţean în AGA Pandurilor, a declarat că întâlnirea va fi probabil reprogramată pentru săptămâna viitoare, pe 17 februarie, în aceeaşi zi fiind planificată şi Adunarea Generală a Acţionarilor la Clubul Energia. „Am discutat cu domnul Ciobotărică şi mi-au spus că şi dânsul este astăzi (n.r. – vineri) prea ocupat şi nu poate să ajungă la şedinţă şi doreşte să fie amânată. A fost convocată de trei membri fondatori. Noi nu avem posibilitatea să participăm. Eu cred că dorinţa de a fi convocată este de a fixa cotele de finanţare până anul viitor. Pe 17 este convocată AGA la Energia şi cred că se vor cumula”, a menţionat Călinoiu.

Dacă ar fi să ne luăm după presa locală, zilele lui Dorin Ioana par să fie numărate la Pandurii. Ioana este şeful Corpului de Control al managerului din CEO, iar de mai bine de un an a fost detaşat şi la Pandurii, să se ocupe de partea financiară a clubului. „Nu este vorba de schimbări. Este vorba de eficientizarea activităţii prin reduceri de personal. Se propune să nu mai fie angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, ci din cadrul clubului şi să primească o remuneraţie”, a menţionat Ion Călinoiu, şeful Consiliului Judeţean Gorj.

Dezbinarea sindicatelor din minerit continuă și în 2016

Sindicate mineriCu cereri sinonime, acordarea sporului la fondul de salarii, sindicatele din mineritul gorjean continuă să fie dezbinate politic. În această săptămână protestează sindicatele SMEO, apropiate fostului manager Laurențiu Ciurel, și stau pe burtă sindicatele FNME  controlate de Marin Condescu, un apropiat al managerului Ciubotărică.

Aproape 400 de mineri şi energeticieni au protestat în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu în 4 ianuarie 2016. Angajaţii Complexului Energetic Oltenia sunt nemulţumiţi că nu le-a fost suplimentată prima de sărbători şi nu sunt de acord ca în acest an să fie făcute disponibilizări de personal. Protestatarii au scandat lozinci împotriva privatizării companiei. “Unitate!” sau “Hoţii” sunt câteva din scandările pe care le-au strigat protestatarii care s-au adunat în Piaţa Prefecturii, la îndemnul liderilor SMEO. Aceştia au venit cu fluiere şi pancarte pe care au scris mesaje precum: “Păstraţi locurile de muncă”, “NU tăierilor salariale”, “Vrem să muncim, nu să cerşim”, “NU insolvenței”, “NU externalizării”, “Daţi-ne beneficiile pe 2015”. Protestul a fost organizat de Sindicatul Mine Energie Oltenia, fiind aprobat şi pentru zilele de 5 şi 8 ianuarie pentru un număr de 1.000 de protestatari.