Realizările guvernării PSD: cresc prețurile la carburanți

Accizele la carburanţi vor reveni, din septembrie, la nivelul din 2016, când conţineau şi supraaciza de 7 eurocenţi pe litru, potrivit unui proiect de act normativ de modificare a Codului Fiscal. Astfel benzina, de exemplu, va costa cu 50 de bani mai mult, deci va trece din nou de 5 lei/litru.

Accizele vor creşte cu 22% pentru benzină şi cu 14% pentru motorină, potrivit noilor niveluri din proiectul de actul normativ al Guvernului. ”Pentru menținerea prețurilor produselor petroliere competitive în regiune, se propune revenirea, pentru benzină și motorină, la nivelurile accizelor practicate în anul 2016, respectiv: benzină fără plumb – 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri; motorină – 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri”, scrie în proiect.

În momentul de faţă, accizele, după scăderea operată la data de 1 ianuarie 2017, sunt următoarele: benzină fără plumb -2.151 lei/tonă, respectiv 1.656 lei/1.000 de litri. Motorină – 1.796 lei/tonă, respectiv 1.518 lei/1.000 de litri.

Autoritățile de la București susțin că prețul carburanților din România este cel mai mic din Uniunea Europeană, însă nu iau în calcul raportul dintre aceste prețuri și veniturile românilor

Reclame

Din nou greva foamei la CEO

 

 

CEOAngajaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) au intrat joi dimineaţa în greva foamei în semn de protest faţă de decizia administraţiei companiei de a majora salariile a circa 20% din totalul personalului, pe criterii de apartenenţă sindicală sau politică.

Potrivit liderului sindical din zona Rovinari, Emanoil Tomescu, majorarea salariilor celor aproximativ 3.000 de angajaţi s-a făcut în mod ”discriminatoriu”, iar listele respective au fost făcute fără consultarea sindicatelor. Greviştii solicită prezenţa autorităţilor locale, dar şi a Corpului de Control al ministrului Energiei pentru a rezolva situaţia.

”Suntem determinaţi să stăm aici până o să vină Corpul de Control al ministrului sau ministrul în persoană şi chiar membrii Consiliului de Supraveghere pentru că de data asta chiar vrem să plătească cei care au făcut discriminarea. Sper să vină şi domnul prefect pentru că avem mesaje de transmis tuturor factorilor de decizie pentru că aici, în CEO, deja s-a ajuns prea departe. Sunt făcute discriminări grosolane, o să vedeţi că sunt foarte mulţi oameni supăraţi. Cerem ca administraţia să repare imediat această discriminare şi să dea o hotărâre de Directorat prin care să se acorde clase tuturor celor cu salarii mici. Totodată, cerem să vină aici Corpul de Control al ministrului Energiei şi membrii Consiliului de Supraveghere ca să îi putem cunoaşte şi noi, să îi întrebăm pe ce au luat banii în ultimul timp”, a declarat Emanoil Tomescu.

El a mai menţionat că protestul nu vizează actul de management al lui Laurenţiu Ciurel, ci doar ”relaţia interumană” pe care managerul o are cu salariaţii.