DNA l-a filmat pe Toni Greblă în chiloți în baie

 

GreblaDNA are filmări și poze cu un fost judecător al CCR în baie și în dormitor. Gorjeanul Toni Greblă, fostul judecător al Curţii Constituţionale, a fost filmat în propria casă de către DNA cu scopul de a strânge probe într-un dosar în care e acuzat că şi-ar fi folosit influenţa pentru ca finul său, omul de afaceri Ion Bîrcină, să obţină mai multe contracte. Probele strânse de DNA nu au fost folosite în proces.

Doar că eventualele probe strânse de DNA nu au fost folosite în dosarul deschis împotriva sa, semn că Greblă nu a spus nimic incriminatoriu.”Judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că nu există nici măcar suspiciunea, motiv pentru care nu este cazul să fie luată nicio măsură preventivă. (…) S-a început urmărirea penală în iunie 2014 împotriva mea, când s-a dat prima lege neconstituţională Big Brother, am fost urmărit penal fără să fiu informat. Tot în iunie 2014, s-au obţinut mandate de interceptare, filmare, fotografiere, până în sept 2014, după cea de-a doua lege Big Brother, s-a obţinut de la ICCJ mandate prin care ofiţerului etnic i s-a permis să intre în locuinţă şi să instaleze aparatură până în ianuarie 2015. Aceasta reprezintă cea mai gravă formă de intruziune. A fost montată aparatură în toate încăperile, inclusiv în baie. În camera de la hotel. Această măsură a fost nejustificată reprezintă un fapt absolut cert, din septembrie 2014-ianuare 2015, nu există nicio probă ptr această perioadă. (…)Timp de patru luni am fost monitorizat în cel mai aspru şi intim mod eu şi familia mea şi acele imagini eu nu ştiu ce s-a întâmplat. Nimic din ce au înregistrat în acea perioadă nu a fost folosit în dosar. Au fost emise 45 de mandate de percheziții, domiciliare și informatice, la mine acasă și la prietenii mei. Nimic din ce au găsit nu a fost folosit în dosar.”, a spus Toni Greblă la Antena 3.

Toni Greblă a fost trimis în judecată în septembrie 2015, fiind acuzat de DNA de trafic de influență (trei infracțiuni) din care una în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat și fals în declarații în formă continuată (13 acte materiale).

În rechizitoriu, procurorii au reținut că, în perioada 2010 — 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcției de senator și, ulterior, judecător la Curtea Constituțională, a pretins și primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosința gratuită, service-ul și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 euro.

De asemenea, fostul senator ar fi primit, în aceeași perioadă, folosința gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648,11 lei; în 02.11.2011, suma de 1.200 lei; în octombrie 2012, materiale electorale pentru campania electorală privind alegerile parlamentare pentru lipirea a 20.000 de afișe și alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973,34 lei.

În schimbul acestora, Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni și va determina funcționari publici — din cadrul societăților și companiilor naționale cu capital de stat, ministere, autorități publice centrale și locale — să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă — energie, transport fier vechi ș.a.) să obțină contracte comerciale sau alt tip de facilități comerciale.

Înfrângere sau victorie pentru DNA?

 

sorin_blejnarSorin Blejnar  a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, la cererea DNA. Judecătorii de la Tribunalul Prahova au acceptat cererea procurorilor, iar fostul șef al ANAF va fi arestat preventiv. Decizia nu e definitivă, dar e executorie.Luni, fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost reţinut de procurorii DNA Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. O parte a presei a prezentat cazul ca o victorie DNA dar nu cumva este o înfrângere după perioada extrem de mare în care această instituție a încercat să îl ocolească?

Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice pe care o conducea.

„Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca aceşti să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi ceilalţi funcţionari implicaţi în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, se precizează într-un comunicat al DNA

Un primar analfabet se face de râs în media gorjeană

 

albeni-primarPrimarul Ionuţ Stan de la Albeni a dat, probabil cea mai mică notă din istoria concursurilor pentru director de şcoală, 0,9 puncte. Individul respectiv, membru al partidului lui Traian Băsescu, este luat la mișto pe rețelele de socializare după ce nu reușește să se exprime nici în emisiunile tv plătite și după multe ”duble” trase. Primarul a fost membru în comisia de concurs, organizat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj, deși legea spune că el ”desemnează”, cuvinte care îi sunt străine după cum îl puteți vedea în emisiunile TV ACCENT.

Directorul susține-potrivit cotidianului PANDURUL- că primarul s-a băgat singur în comisie, fără să fie desemnat de Consiliul Local. ”Atâta timp cât tu te-ai băgat singur într-o comisie de evaluare și nu ești în stare să respecți anumite principii impuse de metodologie, lucrurile nu pot rămâne așa. M-am pregătit luni de zile pentru acest concurs și vine un fost elev și-mi spune că mătură cu mine, nu se poate, fiecare are o demnitate. Să se pună oricine în locul meu și nu i-ar conveni așa ceva”, a spus Vasile Popescu, directorul Școlii Gimnaziale din Albeni.

Primarul din Albeni, Ionuț Stan, spune că l-a depunctat pe directorul școlii, Vasile Popescu, pentru că nu i-a plăcut oferta managerială a acestuia. Stan susține că nu are nimic personal cu directorul unității școlare, dar consideră că cea pe care a notat-o cu punctaj maxim, o învățătoare din comună, are planuri mari pentru școală. ”Eu atât am considerat că merită din discursul managerial. Doamna învățătoare și-a prezentat oferta în așa fel încât să aducă schimbări la școala din Albeni“. El explică şi acuzaţia că s-ar fi pus singur în comisie. „În metodologie scrie doi reprezentanți ai autorității locale. Nu trebuia să fiu propus de Consiliu Local. Eu vreau să fac ceva pentru școala Albeni cât voi fi primar. Nu vreau să discut ce a făcut el în acești opt ani. Eu, când am analizat planul managerial, nu am analizat dacă și-a făcut el treaba ca să-l depunctez, nu, am analizat discursul dumnealui cu planul managerial și l-am punctat în baza celor relatate de domnul director”, a spus Ionuț Stan, primarul din Albeni.

Primarul de Albeni este coleg de partid cu învățătoarea Oana Botanciu, o persoană controversată la nivelul comunei dar asta poate contează mai puțin. Prin declarația dată cotidianului PANDURUL, aflăm că individul ajuns primar nu are legătură cu legea, logica și bunul simț. Mai aflăm că va fi acționat în instanță și are deja plângeri la ANI și DNA pentru faptele din ultimele luni.

 

Incompetența procurorilor DNA pune sub semnul întrebării lupta anticorupție din România

geludiaconuDirecția Națională a Anticorupție, una din instituțiile cheie în lupta anticorupție din ultimii ani, a început să înregistreze în ultima perioadă eșecuri răsunătoare în documentarea dosarelor pe care le instrumentează. Tot mai des aflăm despre deciziile unor judecători care întorc înapoi dosarele DNA pentru carențe grave. Pe lângă corul de lăudători ai DNA, care nu văd decât reușitele, trebuie dezbătute  aceste eșecuri care pun sub semnul întrebării însăși lupta anticorupție. Ultimul caz, cel mai răsunător dintre ele, îl are în centru pe Gelu Diaconu, fostul șef ANAF, cel căruia procurorul a încercat să-i interzică să vorbească în spațiul public. Abuzurile DNA în această speță sunt mai mult decât evidente și arată o panta periculoasă pe care s-a pornit.

Judecătorii de la ÎCCJ au decis să-i dea câștig de cauză lui Gelu Diaconu, fostul șef ANAF,  în dosarul “Partida Romilor”, în care este urmărit penal pentru favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu. Magistrații au întors dosarul la DNA, dovadă clară a unei activități defectuoase. De luni bune, Gelu Diaconu a încercat să își demonstreze nevinovăția dar s-a izbit de încăpățânarea și suficiența  unor procurori incompetenți. Stai și te întrebi dacă pentru lupta anticorupție merită să avem astfel de eșecuri, să sacrificăm viața și cariera unor specialiști. Am vrea să știm cum se explică eșecurile DNA din ultima perioadă, înfrângeri care riscă să compromită munca acestor specialiști care și-au făcut un port-drapel din lupta anticorupție?

Gelu Diaconu, slabă consolare

Celor care au urmărit cu atenție cazul Gelu Diaconu, omul care a lucrat o viață în Finanțe, și a fost trimis în judecată de DNA pentru o vină imaginară, le-a reținut cu siguranță atenția declarația de televiziune a impricinatului:

”Eu de 8 luni de zile am cariera terminată, reputaţia mea a fost terfelită, aşa încât dacă dosarul a fost întors înapoi la DNA nu e o mare surpriză. Am studiat foarte bine dosarul, împreună cu avocaţii. E incredibil ce poate conţine un astfel de dosar care se bazează pe constatări profund eronate făcute de angajaţii DNA. Faptul că dosarul s-a întors la DNA e o probă evidentă că justiţia s-a întors în România. Am văzut judecători super-profesionişti. Dacă nu era aşa, rămâneam o ţară feudă.”

De fapt, Gelu Diaconu trăiește o dramă provocată de niște procurori iresponsabili care și-au  dovedit incompetența. Dacă în România, procurorii ar răspunde pentru abuzurile lor, cei din cazul Diaconu ar avea multe de tras. Altfel, aceste abuzuri nu produc decât revoltă și opinia că avem de-a face cu o instituție care ignoră drepturile omului.

 

Instanța, necruțătoare cu incompetența procurorilor

 

Instanța a fost cât se poate de clară:1. Admite cererile inculpaților și constată neregularitatea actului de sesizare ( respectiv a rechizitoriului) si restituie dosarul la DNA; 2. Constata nulitatea ordonantelor dispuse de procuror in dosar. Judecătorii dau o palmă clară și grea DNA: ” Constată neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr.7/P/2015 din 18 iulie 2016 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupţie, în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpaților, indicarea încadrării juridice, indicarea şi analiza mijloacelor de probă, după cum urmează: 1) pentru Păun Nicolae, cu privire la infracțiunile prev. de art.181 şi art.182 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 C. pen., art.322 C. pen. cu aplic. art.35 C. pen., art.307 alin.2 C. pen. cu aplic. art.35 C. pen., art.292 C. pen. rap. la art.7 alin.1 lit.a din Legea nr.78/2000, art.29 lit.b şi c din Legea nr.656/2002 cu aplic. art.35 alin.1 C. pen.; 2) pentru Ivan Gheorghe, cu privire la infracțiunile prev. de art.181 şi art.182 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 C. pen. și prev. de art.29 lit.b şi c din Legea nr.656/2002 cu aplic. art.35 alin.1 C. pen.; 3) pentru Paraschiv Iulian Costel, cu privire la infracțiunile prev. de art.181 şi art.182 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 C. pen., art.322 C. pen. cu aplic. art.35 C. pen., art.29 lit.b din Legea nr.656/2002 cu aplic. art.35 alin.1 C. pen.; 4) pentru Mărgărit (fostă Radu) Irina-Valeria, cu privire la infracțiunile prev. de art.181 şi art.182 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 C. pen., art.307 alin.2 C. pen. cu aplic. art.35 C. pen., art.29 lit.a şi b din Legea nr.656/2002 cu aplic. art.35 alin.1 C. pen.; 5) pentru Rotariu Florentina, cu privire la infracțiunile prev. de art.181 şi art.182 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 C. pen., art.322 C. pen. cu aplic. art.35 C. pen., art.307 alin.2 C. pen. cu aplic. art.35 C. pen., art.292 C. pen. rap. la art.7 alin.1 lit.a din Legea nr.78/2000, art.29 lit.b şi c din Legea nr.656/2002 cu aplic. art.35 alin.1 C. pen.; 6) pentru Diaconu Gelu-Ştefan, cu privire la infracțiunea prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 C. pen.; 7) pentru Gogancea-Vătăşoiu Mihai, cu privire la infracțiunea prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 C. pen.; 8) pentru Voicu Mădălin Ștefan, cu privire la infracțiunea prev. de art.291 C. pen. rap. la art.7 alin.1 lit.a din Legea nr.78/2000; 9) pentru SC Niky Scorpion Alcom SRL, cu privire la infracțiunea prev. de art.29 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplic. art.35 alin.1 C. pen. ”

Foarte important, magistrații ”Constată nulitatea Ordonantelor emise de procuror în dosarul nr.7/P/2015 la datele de 24.07.2015, 20.10.2015, 15.02.2016 şi 19.05.2016, prin care s-a dispus efectuarea constatărilor tehnico-științifice. Exclude din materialul probator rapoartele de constatare efectuate în baza ordonanțelor mai sus-menționate, după cum urmează: Raportul de constatare datat 16.12.2015 – întocmit de specialistul Ionel Iulian George, Raportul de constatare datat 21.12.2015 – întocmit de specialistul Gheorghiţă Teişan, Rapoartele de constatare datate 19.02.2016 şi 27.05.2016 – întocmite de specialistul Liviu Balaur. II. Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpata Olteanu Carmen. III.A. Admite contestația formulată de inculpatul Păun Nicolae împotriva Ordonanței din 22.02.2016 emisă în dosarul nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, de instituire a măsurilor asiguratorii. Dispune ridicarea, în parte, în limita a 2/3 din sumele corespunzătoare drepturilor salariale (indemnizație de deputat) încasate de inculpatul Păun Nicoalae începând cu luna septembrie 2016, a popririi asigurătorii instituită prin Ordonanța din 22.02.2016 emisă îndosarul nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra contului curent cu cod IBAN: …….. deschis la Reiffeisen Bank SA, Agenția Sebastian, cu sediul în București, Calea 13 Septembrie nr.221-225, sector 5, titular de cont Păun Nicolae (domiciliat în ………). B. Admite contestația formulată de inculpata SC Niky Scorpion Alcom SRL împotriva Ordonanței din 22.02.2016, emisă în dosarul nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, de instituire a măsurilor asiguratorii. Dispune ridicarea, în parte, în limita sumelor de bani ce trebuie plătite de SC Niky Scorpion Alcom SRL: – în baza Contractului de asistență juridică Seria B 828974/2016 (încheiat între SC Niky Scorpion Alcom SRL și Cabinetul de avocatură Oancea Violeta), dar nu mai mult de 25.000 lei plus TVA; – în baza Contractului de execuție de lucrări nr.15/28.07.2016 (încheiat între SC Niky Scorpion Alcom SRL și SC Hestia Protection SRL), dar nu mai mult de 49.500 lei plus TVA; – în baza Contractului de prestări servicii pentru execuția lucrărilor de detecţie şi avertizare la incendiu nr.160/4.08.2016 (încheiat între SC Niky Scorpion Alcom SRL și SC Electroinstal Solution SRL), dar nu mai mult de 11.285,47 lei plus TVA, a popririi instituite prin Ordonanța din 22.02.2016 emisă în dosarul nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra conturilor bancare deținute la Raiffeisen Bank SA de către SC Niky Scorpion Alcom SRL (CUI 3511840, cu sediul social declarat în București, str.Glicinelor nr.4-14, sector 5). ”

Ca să fie fără dubiu pentru toată lumea, aceeași instanță: ”Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpata SC Niky Scorpion Alcom SRL împotriva Ordonanței din 11.05.2016, emisă în dosarul nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, de instituire a măsurilor asiguratorii. IV. În temeiul art.250 alin.51 C. pr. pen., admite contestațiile formulate de inculpații Diaconu Gelu-Ştefan şi Gogancea-Vătăşoiu Mihai conform art.250 alin.1 C. pr. pen., împotriva Ordonanței din 7.07.2016, emisă în dosarul nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, de instituire a măsurilor asiguratorii. Desființează în totalitate ordonanța mai sus-menționată și dispune ridicarea măsurilor asiguratorii aplicate în baza acestei ordonanțe. V. Respinge ca nefondată, cererea formulată de partea civilă Secretariatul General al Guvernului, de instituire a măsurilor asiguratorii în cursul camerei preliminare. Copie de pe încheierea motivată va fi comunicată Parchetului, inculpaților și părților civile, în conformitate cu disp. art.345 alin.2 C. pr. pen. Conform art.345 alin.3 C. pr. pen., în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate, procurorul va remedia neregularitățile actului de sesizare și va comunica dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii Păun Nicolae, Rotariu Florentina, Voicu Mădălin Ştefan, Olteanu Carmen, Ivan Gheorghe, Grigore Vasilica, Pepenel Valentin, Paraschiv Iulian Costel, Margarit (fostă Radu) Irina-Valeria, Diaconu Gelu Ştefan, Gogancea Vătăşoiu Mihai și S.C. Niky Scorpion Alcom SRL, în sumă de câte 35 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Cu drept de contestație odată cu încheierea pronunțată conform art.346 C. pr. pen.”

 

Dumitru Glăman

Derapajele DNA sancționate și de americani

GreblaAvocatul si expertul anticoruptie american Robert Carmona-Borjas a dezvaluit intr-un articol publicat pe data de 1 octombrie 2016 in publicatia The Hill, din Washington DC, riscurile pe care activitatile abuzive ale DNA le au asupra drepturilor omului, vietii private si democratiei din Romania.

După ce scoate în evidența succesele DNA, așa cum rezultă acestea din sondaje sau diferite statistici, autorul vorbeste despre o „latura mai intunecata” a luptei anticoruptie din Romania.

„Este deja o rutina pentru mass-media din Romania sa stationeze echipe de filmare in fata sediul DNA, pentru a prinde imaginea zilei cu o personalitate politica in catuse, deplasandu-se spre masina politiei”, a spus autorul, iar „acest fapt ridica unele probleme”.

Prima problema este potentialul enorm ca lupta anticoruptie sa fie folosita „pentru plata politelor [personale] si urmarirea rivalilor”, data fiind usurinta cu care se poate deschide un dosar si porni o „investigatie compromitatoare care poate pune capat unei cariere”.

A doua problema e legata de incalcarea drepturilor omului si a respectului vietii private.

„DNA-ul este foarte dependent in acuzare de interceptarile telefonice si alte probe furnizate de catre serviciile de informatii romanesti, inclusiv SRI”, a spus autorul.

Acesta a facut referire la istoria din perioada comunista, cand Securitatea lui Ceausescu comitea abuzuri „la scara larga”, lucru continuat si dupa caderea comunismului.

„In 1996, avertizorul de integritate din SRI Constantin Bucur a divulgat dovezi ca serviciul a fost angajat intr-un program secret si ilegal de ascultare a telefonelor politicienilor, functionarilor publici si jurnalistilor”, a spus autorul.

Mai recent, „cu doar cateva zile in urma, un tribunal din Bucuresti a exclus interceptari si alte probe obtinute ilegal din dosarul DNA avand ca obiect acuzatia de luare de mita formulata impotriva Liei Olguta Vasilescu, primarul orasului sudic Craiova”, a mai spus autorul.

A treia problema este legata de „socanta” diversitate a acuzatiilor care fac obiectul anchetelor DNA.

„DNA investigheaza tot felul de infractiuni, de la spalare de bani si evaziune fiscala, pana la fraude marunte. Un politician este chiar acuzat de DNA ca a condus fara permis”, a spus Carmona-Borjas.

Aici a dat si exemplul lui Gabriel Oprea, care este acuzat de catre DNA pentru ucidere din culpa, facandu-l pe autor sa se intrebe daca „ar trebui procurorii anticoruptie sa investigheze astfel de lucruri”.

Autorul invita, insa, sa se priveasca dincolo de cazurile trimise in judecata, la cele care nu avanseaza deloc si la potentialul de santaj pe care acestea il au.

„Ca tanar avocat in tara mea natala, Venezuela, am intalnit ofiteri de politie si din serviciile militare care santajau tot timpul. Victima era luata pentru interogatoriu, i se prezentau unele dovezi de un anumit fel si i se spunea ca acuzatia putea fi clasata in schimbul a ceva. Acel ceva putea fi o proba impotriva unui peste mai mare. Sau, cel putin in Venezuela, ar putea fi bani”, a spus autorul.

„In hatisul generat de statistici, exista o statistica care ar trebui sa provoace ingrijorari”, si anume ca numai 10% din dosarele deschise de DNA sunt trimise in judecata, ceea ce-l face pe autor sa se intrebe ce se intampla cu restul dosarelor.

„Este necesar sa intreb, ce se intampla cu restul de 90%? Imaginati-va cat de multa autoritate discretionara pune acest fapt in mainile echipei de 97 de procurori ai doamnei Kovesi si cat de largi sunt limitele pentru eroare sau, mai rau, pentru abuz”, a spus Carmona-Borjas.

“Coruptia oficiala merita si necesita o urmarire penala acerba. Dar, din ce punct zelul trece o linie si compromite politica in general – adica democratia – in loc de politicienii corupti?”, si-a concluzionat autorul articolul.

Mentionam ca pe data de 4 iunie 2016 Congresmena Loretta Sanchez, co-presedinta grupului de prietenie cu Romania din Congresul SUA, a exprimat ingrijorari cu privire la incalcarile documentate ale drepturilor omului sub pretextul combaterii coruptiei in Romania.

Robert Carmona-Borjas este avocat si expert in chestiuni militare, securitate nationala, anticoruptie, buna guvernare si apararea drepturilor omului.

Este unul dintre profesorii de la American University din Washingfton DC si a predat la George Washington University. Originar din Venezuela, Robert Carmona-Borjas a cerut dupa 2002 azil politic in Statele Unite.

Robert Carmona-Borjas este cofondatorul Fundatiei Arcadia, o fundatie anti-coruptie creata cu scopul de a promova valorile statului de drept si ale democratiei in regiuni politice tumultoase din jurul lumii.

Publicatia The Hill are cea mai larga circulatie in mediul politic din Washington DC, fiind citita de birourile tuturor membrilor din Congress, de lideri de opinie, institutii americane si oameni de afaceri. Publicatia se focalizeaza in principal pe politica, afaceri si relatii internationale si acopera mediatic evenimentele de la Casa Alba, Congres si campaniile pentru alegerile la nivel federal.

Pentru referinta, oferim o traducere integrala in romana a articolului Romania and when curbing corruption warrants investigation publicat in The Hill.

DNA și Înalta curte de Casație și Justiție s-au prăbușit în încrederea românilor

 

kovesiDatele Eurobarometrului Comisiei Europene arată că 35 % dintre români au în prezent încredere în justiţie şi sistemul judiciar, cu 13 procente mai puţin faţă de anul 2015, scăderea fiind cea mai mare înregistrată de o instituţie europeană într-un timp atât de scurt.DNA și ÎCCJ reprezintă vârful de lance al sistemului judiciar, iar conform datelor acestui eurobarometru, cele două instituții sunt în picaj liber, odată cu restul instituțiilor de justiție.

 

Încrederea cetăţenilor români în justiţie a scăzut în ultimele luni ale anului 2016 cu 13% faţă de anul precedent. Potrivit datelor Eurobarometrului pentru primăvara anului 2016, în prezent, 35% dintre români au încredere în justiţie şi sistemul judiciar. Datele arată că 60% dintre cei chestionaţi au declarat că au tendinţa să nu creadă în justiţia din România , în creştere cu 12% faţă de 2015, lucru sesizat deja de săptămânalul nostru în ultimul an.

Scăderea de 13 procente faţă de anul 2015 ar fi cea mai mare înregistrată într-un timp atât de scurt.În cadrul Eurobarometrului, 72% dintre respondenţii români au declarat că au încredere în Armată, în scădere cu patru procente faţă de 2015. La nivel naţional, aproximativ 50% dintre cetăţeni au încredere în poliţie, în creştere cu 1% faţă de valorile înregistrate în toamna anului trecut.

 Cât priveşte Guvernul, 24% dintre cei chestionaţi au declarat că au încredere în această instituţie, în creştere cu un procent faţă de ultimul Eurobarometru. În cazul Administraţiei Publice, procentul de încredere este de 30%, iar la autorităţile publice regionale şi locale de 35%, în creştere cu trei procente.

A crescut procentul şi în cazul partidelor politice, la 13%, cu un plus de 1% faţă de toamna anului trecut, doar Parlamentul înregistrând o scădere a încrederii de trei procente şi ajungând la un procent de 14% în 2016

Sondajul pentru Eurobarometrul primăvara 2016 a fost realizat în perioada 21-31 mai 2016.

Bogdan Olteanu lovit prin ricoșeu de conflictul DNA-Tăriceanu

OlteanuSe știe de războiul de luni de zile între DNA și Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului. Importante resurse ale DNA au drept scop să închidă gura liderului ALDE, mai ales că ordinul pe unitate vine chiar de la președintele Iohannis. Deocamdată a fost creat un dosar la adresa viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu în urma delațiunilor lui Sorin Ovidiu Vântu, DNA mergând pe ideea, nedemonstrată nici în cazul acestuia, că un milion de euro a ajuns la Bogdan Olteanu și Tăriceanu.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins vineri cererea DNA de arestare preventivă a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, acesta fiind plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență.

Olteanu a fost reținut în această săptămână  sub acuzația că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

„În perioada iulie — noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la un om de afaceri ( n.r. — Sorin Ovidiu Vîntu) suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării (n.r. — Liviu Mihaiu). Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, susțin procurorii DNA.

Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Procurorii susțin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăți înregistrate în SUA și apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remiși lui Bogdan Olteanu la biroul unde acesta își desfășura activitatea, în sediul unui partid politic.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obținerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziția omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanță politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.