Ciprian Florescu, incompatibil și nu prea

FlorescuDupă ce a ocupat pentru aproximativ o lună funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Ciprian Florescu a fost acuzat de incompatibilitate de către peneliştii gorjeni. Reprezentanţii PNL contestă ocuparea simultană a funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte al CJ de către Florescu. Prefectul de Gorj, Gheorghe Paraschivu, a precizat că analizează acest aspect deși nu are nici o atribuție în acest sens fără o decizie ANI. Sau poate pe linie PNL?

 

Reprezentanţii PNL Gorj îl acuză pe Ciprian Florescu de incompatibilitate pentru mandatul de mai puţin de o lună în care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. „Pe lângă faptul că acea hotărâre care s-a dat pentru alegerea lui Ciprian Florescu, era una defectă din start, au uitat să şi îl revoce din funcţia de vicepreşedinte, astfel că dânsul a ocupat cele două funcţii, şi de preşedinte şi cea de vicepreşedinte pentru aproape o lună de zile, dânsul având termen 15 zile să renunţe la una dintre funcţii. Nu a făcut-o, iar din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte clare. Este incompatibil”, a declarat Dan Vâlceanu, copreşedinte PNL.

Prefectul judeţului, Gheorghe Paraschivu, susţine că va analiza acest aspect. „Voi analiza prevederile legale referitoare la statutul aleşilor locali şi în funcţie de speţa în cauză, se va lua o decizie”, a precizat Gheorghe Paraschivu. Ciprian Florescu, din postul de vicepreşedinte al CJ Gorj, susţine că nu se teme de o eventuală demitere. „Nu am emoţii, nu cred că ar putea exista vreun element care să ducă la incompatibilitatea mea. Până la urmă sunt organele care pot să studieze problema, specialiştii care ştiu Drept şi care pot să ia o decizie, dar vă repet, în ceea ce mă priveşte, nu există nici un fel de apăsare”, a declarat Ciprian Florescu, vicepreşedintele CJ Gorj.

Rămâne de văzut dacă după ce a pierdut postul de preşedinte al CJ, îl va pierde şi pe cel de vicepreşedinte. Prefectului de Gorj i s-a cerut de mai multe ori demisia din partea PSD Gorj pe motive de partizanat politic ți de aplicare abuzivă a legii.

Reclame

Ciprian Florescu înscăunat la Consiliul Judeţean Gorj

FlorescuConsiliul Judeţean Gorj are un nou preşedinte. Ciprian Florescu va fi şeful judeţului până la alegerile din 5 iunie. Postul a fost vacantat după ce mandatul lui Ion Călinoiu a fost încetat vineri prin ordin al prefectului. Florescu a avut şi un contracandidat, pe liberalul Victor Banţa, dar acesta nu a obţinut suficiente voturi.

Ciprian Florescu a fost propunerea PSD pentru postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. Liberalii l-au propus pe Victor Banţa. Ciprian Florescu a fost declarat câştigător, cu 21 de voturi din cele 31 valabil exprimate. Banţa a primit 10 doar voturi.

Liberalii au avut nemulţumiri în ceea ce priveşte componenţa comisiei de validare, precum şi cu privire la faptul că buletinele de vot nu au fost ştampilate. Voturile au fost numărate însă în faţa camerelor de luat vederi, pentru a înlătura orice suspiciune.

Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi al PSD Gorj, a devent preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, în locul lui Ion Călinoiu, care a fost revocat din funcţie prin Ordin al Prefectului, pe motive de incompatibilitate. Noul preşedinte al Consiliului Judeţean a depus jurământul, dar a declarat că nu va ocupa biroul lăsat gol de Ion Călinoiu şi că va păstra aparatul de consilieri al acestuia.  Consilierul judeţean PSD, Gheorghe Milosteanu, l-a propus pe Ciprian Florescu pentru funcţia de preşedinte.

Noul preşedintel al Consiliului Judeţean Gorj a fost redactor şef la TV Târgu Jiu şi a lucrat, ulterior, la Radio Târgu Jiu. Acesta a colaborat o perioadă scurtă cu Antena 1.