La Pandurii e dezastru, Edi Iordănescu a ales un alt drum

IordanescuCine credea că la Pandurii sunt soluţii pentru a nu ne bate joc de rezultatele sezonului trecut s-a înşelat, Pandurii nu are bani iar clubul a intrat practic în disoluţie. Cu 5-6 jucători plecaţi, cu alţi 7 cu cereri de a pleca liberi, urmează dezastrul. Artizanul acestuia, Ion Călinoiu, a ales să treacă în plan secund şi nimeni nu îl mai întreabă nimic.

Antrenorul Edward Iordănescu a anunţat că nu va mai prelungi contractul cu Pandurii Târgu Jiu: „Am decis să nu mai prelungesc contractul cu Pandurii Târgu Jiu. Latura financiară a făcut să se destrame o echipă frumoasă pe care am construit-o împreună cu Narcis şi factorii de decizie. Sunt un antrenor care se ghidează după principii şi cred că trebuie început un alt proiect în alte condiţii, cu alte obiective şi probabil cu alţi oameni implicaţi. De aceea nu-mi rămâne decât să mulţumesc factorilor de decizie, conducerii administrative, jucătorilor, suporterilor şi tuturor celor care au fost implicaţi în proiectul Pandurii, să urez mult succes clubului în continuare şi să asigur toţi târgujienii că Pandurii va rămâne mereu în inima mea! Hai Pandurii!”, declarat acesta.

 

Pandurii a terminat pe locul 3 și va juca în Europa

sport-1-5Pandurii Târgu-Jiu a bătut Astra, scor 2-0, prin golurile marcate de Antal şi Hora. O victorie care a dus Pandurii pe locul 3 la finalul sezonului, poziţie de podium ce propulsează  echipa gorjeană în cupele europene. Doar că situația financiară nu este stabilizată iar jucătorii noi vor veni mult mai greu știind că sunt probleme.

 

Este pentru a doua când Pandurii se califică în Europa League, acolo unde la prima participare au atins faza grupelor. „Când tragem linie, e un sezon extrem de dificil, dar şi frumos. Sunt extrem de multe lucruri pozitive. Podiumul e un lucru cu care ne mândrim foarte tare. Am construit o echipă frumoasă, cu jucători de valoare şi caracter, în condiţii extrem de dificile”, a comentat Edi Iordănescu, antrenorul echipei.

Hora și Săpunaru, de vânzare

Antrenorul de la Pandurii a confirmat faptul că în această pauză echipa trebuie să se despartă de câţiva jucători. Unul dintre aceştia este golgheterul Ioan Hora, atacant care este ofertat de mai multe echipe din străinătate.„Cu siguranţă Ioan Hora nu rămâne la Pandurii, pentru că a ajuns la un nivel la care să meargă mai departe, nu va mai avea motivaţia să meargă mai departe aici. Apreciem ce a făcut, dar trebuie să facă pasul la următorul nivel. Sunt multe echipe interesate, nu pot să spun dacă e o ofertă concretă, dar ar fi o gură de oxigen pentru club din punct de vedere financiar”, a comentat Edi Iordănescu.

Așteptând finanțatori

Iordănescu jr.spune că a discutat cu jucătorii şi le-a transmis să mai aibă răbdare pentru a se rezolva problemele de ordin financiar. „Au libertatea să aleagă ce e mai bine pentru ei, dar i-am rugat să mai aibă răbdare o săptămână, să vedem cum se clarifică lucrurile. Accept faptul că putem să pierdem unul sau doi jucători, în frunte cu Hora, care e golgheterul competiţiei şi a fost atât de des decisiv pentru noi. În anul următor, vor fi patru competiţii, cupe europene, condiţii grele, departe de casă şi mi-aş dori să păstrăm nucleul important, să existe perspective de continuitate. Există speranţe că se vor redresa lucrurile, aceşti băieţi merită felicitări şi să primească banii pentru munca făcută. Am plecat de la evitarea retrogradării şi am ajuns la o cupă europeană. Pentru mine e important că sunt performanţe frumoase. Sper ca lucrurile să se rezolve. Eu îmi doresc continuitate şi voi discuta întâi cu Pandurii. Dacă discuţiile se vor bloca şi nu va fi continuitate, cu regret voi alege un alt drum”, a mai declarat Edi Iordănescu.

Pandurii Târgu-Jiu, situaţie financiară disperată sau lovitură din partea granzilor?

 

EdiPandurii a fost una dintre cele mai frumoase echipe din Liga I, jucând un fotbal foarte atractiv sub comanda lui Edi Iordănescu. A încheiat anul la doar şase puncte în spatele liderului dar problemele financiare sunt din ce în ce mai mari.

Edi Iordănescu, tehnicianul gorjenilor, a declarat că echipa lui traversează o perioadă grea la capitolul finanţe şi campionatul nu se poate câştiga doar din entuziasm. Jucătorii săi au plecat în vacanţă neplătiţi, iar porcul l-au tăiat pe datorie, lucru care nu e de bun augur. ”Ne lipsesc încă multe lucruri ca să putem spera la titlu. Dar, iată că suntem cu un pas în play-off şi asta ne conferă o satisfacţie enormă”, a declarat antrenorul pentru Digi Sport. În aceste condiţii, rechinii au simţit sângele rivalilor şi au şi apărut cu intenţia de a profita. Steaua şi Dinamo sunt echipele care au pregătit deja oferte, roş-albaştrii gândindu-se la golgheterul cu 12 goluri al campionatului, Ioan Hora, iar „câinii” la mijlocaşul Mihai Răduţ. Din păcate, situaţia în conturi e de aşa natură încât nu se poate spune nu din start niciunei posibile oferte. “Dacă Steaua poate să ofere un milion de euro, cât e cota lui Hora în momentul de faţă, şi să îi ofere un salariu cu care Horică să fie mulţumit, nu mă voi opune”, a recunoscut Edi Iordănescu. Culmea este însă faptul că nici în aceste condiţii, Pandurii nu poate rata cupele europene. Are aproape asigurat locul de play-off, se califică cinci din şase, iar Dinamo n-are voie pentru că n-a ieşit suficient de repede din insolvenţă.

Asociaţii Clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu au infirmat zvonurile apărute în presa naţională potrivit cărora, din primăvară, echipa de fotbal se va destrăma, iar Edi Iordănescu şi-a găsit deja altă echipă unde să antreneze din cauza problemelor financiare ale clubului gorjean. Prosport.ro susţinea că Pandurii Târgu Jiu are grave probleme financiare, iar principalul finanţator, Complexul Energetic Oltenia a decis sistarea bugetării clubului, informaţia aceasta fiind demontată chiar de către conducerea Complexului. Acum, presa naţională dă ca sigură desfiinţarea echipei de fotbal din Târgu Jiu, deşi alţi doi asociaţi ai clubului, Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj vin cu precizări clare şi spun că Pandurii nu se află în acest pericol. Florin Cârciumaru, reprezentantul Primăriei Târgu Jiu în AGA clubului, a declarat că toate aceste zvonuri apărute în presa sportivă sunt pure intoxicări în spatele cărora se află cluburi mari precum Dinamo sau Steaua care au tot interesul să destabilizeze echipa din Târgu Jiu.

Pandurii Târgu-Jiu, primul lider al Ligii I în noul campionat

PanduriiCum Pandurii Târgu Jiu este unica formație care a câștigat în prima etapă a Ligii I, scor 1-0, la Timișoara, grație unui gol superb, marcat de Mihai Răduț (’54) direct dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, gorjenii sunt și primii lideri din noul campionat. Celelalte 6 partide ale rundei inaugurale s-au încheiat la egalitate, o premieră în istoria campionatului României.

Lovitura liberă din care s-a marcat unicul gol al meciului a fost acordată în urma unui fault al lui Gabriel Cânu asupra lui Mihai Roman, iar fundașul central al gazdelor a fost eliminat.

De asemenea, în minutul 59, tehnicianul bănățenilor, Dan Alexa, a fost trimis în tribune, pentru proteste.

Mihai Răduț, care a adus a doua victorie din trei meciuri ale Pandurilor contra lui ACS Poli Timișoara, punctase o singură dată în ediția trecută de campionat, în Giulești, într-un 3-0 splendid al gorjenilor în fața Rapidului (27 mai 2015). În ediția 2012/2013, slătineanul de 25 de ani înscrisese de 6 ori în tricoul Pandurilor.

Echipele:

  • ACS Poli: Kirschtein – Belu, Scutaru, Cânu, Dan Popescu – Melinte, Ov. Popescu (Poparadu ’76) – Llorente, Hernandez (Bărbuţ ’46), Curtean (Zicu ’57) – Elek. Antrenor: Dan Alexa
  • Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Unguruşanu, Vasco Herculano, Şandru, Momcilovici – Piţian, Mrzljak – Ciucur (Khalouta ’86), Răduţ, Nicoară (Munteanu ’67) – Roman (Hora ’55). Antrenor: Edward Iordănescu

Arbitru: Alexandru Tudor (București); arbitri asistenți: Aurel Oniță (Constanța), Sebastian Stoianov (Constanța); arbitru de rezervă: Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca)

Pandurii și Poli s-au mai duelat și în ediția 2013/2014 a Ligii I, când ambele formații s-au impus în deplasare: Pandurii a câștigat cu 3-2 la Timișoara, iar bănățenii au câștigat cu 1-0 la Târgu Jiu.

După meciul de luni, tehnicianul Edi Iordănescu a admis ”jocul puțin spectaculos” și a dezvăluit că accidentarea lui Mihai Roman poate fi una deosebit de gravă.

„Contează foarte mult eficienţa, că am reuşit să câştigăm cele trei puncte. Nu a fost cel mai spectaculos, cel mai estetic joc, ne-a lipsit şi nouă consistenţa, însă defensiv am făcut un joc bun, exact. Pauza competiţională a fost foarte scurtă. În momentul de faţă nu suntem bine. Sunt 4-5 jucători pe care nu am putut să îi folosim. Ne bucură foarte mult rezultatul în ciuda jocului mai puţin spectaculos.

Mihai Roman are o gaură în muşchi. Nu prea simţea piciorul şi asta ne-a speriat un pic”, a spus Edi Iordănescu.
Clasament de pus în ramă:

1. Pandurii Târgu Jiu 1 1 0 0 1-0 (+1) 3 (+3)
2. Concordia Chiajna 1 0 1 0 2-2 (0) 1 (+1)
3. FC Viitorul 1 0 1 0 2-2 (0) 1 (-2)
4. Astra Giurgiu 1 0 1 0 2-2 (0) 1 (-2)
5. FC Voluntari 1 0 1 0 1-1 (0) 1 (-2)
6. CSMS Iași 1 0 1 0 1-1 (0) 1 (+1)
7. ASA Târgu Mureș 1 0 1 0 0-0 (0) 1 (-2)
8. Dinamo
1 0 1 0 0-0 (0) 1 (+1)
9. FC Botoșani 1 0 1 0 0-0 (0) 1 (+1)
10. Steaua
1 0 1 0 0-0 (0) 1 (-2)
11. CS U. Craiova 1 0 1 0 0-0 (0) 1 (-2)
12. Poli Timișoara 1 0 0 1 0-1 (-1) 0 (-3)
13. CFR Cluj 1 0 1 0 2-2 (0) -5 (+1)
14. Petrolul Ploiești 1 0 1 0 0-0 (0) -5 (+1)

 

Programul etapei a II-a:

Vineri, 17 iulie

  • 18:30 Concordia Chiajna – CSMS Iași
  • 21:00 Dinamo – CS U Craiova

Sâmbătă, 18 iulie

  • 18:30 Petrolul Ploiești – FC Voluntari
  • 21:00 Pandurii Târgu Jiu – Steaua

Duminică, 19 iulie

  • 18:30 CFR Cluj – Poli Timișoara
  • 21:00 Astra Giurgiu – ASA Târgu Mureș

Luni, 20 iulie

  • 21:00 FC Botoșani – FC Viitorul

Pandurii și-a îndeplinit obiectivul de salvare de la retrogradare dar…

EdiEchipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu a reușit să se salveze de la retrogradare dar perspectivele sunt destul de sumbre. Presa centrală o dă drept candidată sigură la insolvență.

După ce și-a îndeplinit obiectivul de a salva echipa de la retrogradare, Edy Iordănescu trebuie să vândă și jucători pentru a face bani de supraviețuire. Concret, echipei îi lipsesc circa 1 milion de euro din cont pentru sezonul care începe în luna iulie și banii trebuie obținuți din vânzarea de jucători-singura marfă este Mihai Roman cotat la 1 milion de euro-și reducerea salariilor sau renunțarea la unii jucători cu salarii mari. Cum gorjenii nu se așteaptă să obțină 1 milion de euro pe Roman, se va renunța la împrumuturile unor jucători și vor fi concediați alții. Vom reveni cu amănunte!

Pandurii a ratat șansa de a face istorie, prestație jenantă cu Steaua

SteauaSteaua a câștigat finala Cupei Ligii, Pandurii având o prestație slabă. Edi Iordănescu ne și avertizase  că nu promitea spectacol şi parcă a avut gura aurită. Cele două echipe au fost departe de agresivitatea pozitivă etalată în ultimul joc de campionat, de la Târgu Jiu, unde gorjenii au câştigat cu 3-1.

A fost ofsaid  înainte de penalty

Echipa lui Gâlcă a deschis repede scorul şi cu puţin ajutor din partea brigăzii de arbitri. Cu un ofsaid nesemnalizat la Chipciu şi cu un penalty acordat în numai două minute de la începerea jocului, formaţia Pandurii simţea din start că nu e să fie seara ei. Breeveld a obţinut mai mult decât spera din duelul cu Unguruşan. Iancu a transformat lovitura de pedeapsă şi roş-albaştrii au început parcă meciul de la 1-0. A fost un alibi perfect pentru jucătorii lui Gâlcă să nu mai joace nimic până la pauză şi să permită adversarului să vină, timid, peste ei.  Nicoară a ratat două şanse foarte bune în minutele 20 şi 22, dar fie a tras pe lângă poartă, fie Niţă a parat. Iordănescu a fost nevoit să joace fără Cordoş, accidentat şi schimbat după numai 20 de minute. A urmat o perioadă lungă în care ritmul de blues din teren te îmbia la un somn prea devreme, iar fluierul arbitrului Comănescu, care a arătat echipelor să intre la cabine, a echivalat cu un ceas deşteptător pentru mulţi spectatori. De abia ce Luchin avusese o intervenţie foarte bună în careul mic, în faţa lui Matulevicius.

Chipciu a renăscut  după pauză Repriza a doua a început cu ceva animaţie la poarta lui Mingote. Ţucudean a făcut ce cunoaşte mai bine. Să rateze. A trimis pe lângă, în minutul 46, iar după ce Chipciu a şutat de două ori în aceeaşi fază spre poarta lui Mingote, tot Ţucudean a arătat că ştie să rateze şi de pe linia porţii. Presiunea exercitată de stelişti la poarta Pandurilor a dat roade în minutul 54. Chipciu l-a învins pe Mingote cu un şut tare din interiorul careului şi numărul 7 din echipa lui Gâlcă îşi vedea răsplătit efortul de până atunci. În minutul 68, surpriză. De fapt, două. Una că a marcat Ţucudean şi alta că individualistul Chipciu făcea cunoştinţă cu adjectivul „altruist”. Mijlocaşul dreapta a interceptat un balon, în careu, în faţa lui Vasiljevic şi, deşi putea înscrie el, „şeptarul” i-a oferit mingea pe tavă colegului său din atac. La 3-0, jocul era deja terminat. Caseta tehnică: Au marcat: Iancu (min. 2), Chipciu (min. 54), Ţucudean (min. 68) Steaua: Niţă – Papp, Luchin, Tamaş, Latovlevici – Breeveld, Neagu – Chipciu, Iancu (62 Rusescu), Enceanu (46 Ad. Popa) – Ţucudean (75 Vâlceanu) Rezerve: Cojocaru, Râpă, Stanciu, Guilherme Antrenor: Constantin Gâlcă Pandurii: Mingote – Unguruşan, Cordoş (20 Şandru), Vasiljevic, Momcilovic – Anton, Mrzljak (78 Eric) – Răduţ, Nistor, Nicoară (69 Buleică) – Matulevicius Rezerve: Stanca, Elton, Buleică, Pintilii, Shalaj Antrenor: Edward Iordănescu

  • Cartonaşe galbene: Neagu (36), Breeveld (56) / Unguruşan (2), Mrzljak (14), Matulevicius (50)
  • Arbitru: Adrian Comănescu
  • Asistenţi: Adrian Ghinguleac şi Mircea Grigoriu
  • Adiţional1: Marcel Bârsan
  • Adiţional2: Andrei Chivulete
  • Stadion: Naţional Arena
  • Spectatori: 15.500