Viceprimarul Adrian Tudor, „tun” cu sabia lui Tudor?

sabie-tudor-vladimirescuViceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, pare să fi pus la punct o interesantă inginerie financiară prin care „să mănânce şi gura lui ceva”. Folosindu-se de complicitatea Muzeului Judeţean şi de finanţarea Primăriei Târgu-Jiu, Tudor jr. aduce sabia la Târgu-Jiu dar ia bani de intrare  care se împart cumva şi cuiva.

 

O expoziţie inedită va avea loc la Târgu-Jiu în săptămâna în care va fi desfăşurata „Şcoala Altfel”. Sabia lui Tudor Vladimirescu, obiect istoric ce aparţine Muzeului Naţional, va fi adusă şi expusă la Târgu-Jiu, după 195 de ani de când a fost mutată din Gorj. Autorităţile poartă în această perioadă o campanie de promovare a expoziţiei astfel încât să atragă cât mai mulţi vizitatori din Oltenia şi nu numai.
Obiectul de o mare semnificaţie istorică va fi expus la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” în perioada 18 – 24 Aprilie, când are loc şi săptămâna sub genericul „Şcoala Altfel”. „După 195 de ani, într-o expoziţie inedită, se va întoarce acasă sabia lui Tudor Vladimirescu. Este o piesă de tezaur, deţinută de Muzeul Naţional de Istorie al României şi implică anumite condiţii de deplasare. Obiectul va fi însoţit de pază asigurată de Jandarmeria Română”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul Municipiului Târgu-Jiu. Obiectul istoric va fi adus de la Muzeul Naţional şi va fi expus la Târgu-Jiu doar în perioada menţionată. Autorităţile locale au demarat o campanie de promovare a expoziţiei în Gorj şi în judeţele învecinate. „Prin realizarea de materiale promoţionale dar şi a unui ghid de excursie, toate materialele vor fi expediate unităţilor de învăţământ din Oltenia dar şi judeţe anexe pentru a promova expoziţia şi obiectivele turiştice de la noi”, a mai precizat viceprimarul Municipiului Târgu-Jiu. Expoziţia va fi una cu bilet iar vizitatorii vor putea admira şi celelalte exponate ale Muzeului Judeţean. Evenimentul va marca 610 ani de la atestarea Municipiului Târgu-Jiu. Aici sunt şi problemele, vizitatorii vor achita 1,5 lei intrarea în Muzeu şi 5 lei intrarea în sala cu sabia, sumele din biletul special încă nu s-a anunţat public unde vor ajunge.

Reclame