Plângere penală la adresa lui Ion Ișfan

 

Ion Ișfan este la acest moment un personaj foarte contestat de mediul școlar, partidul de guvernământ asumându-și serioase riscuri prin păstrarea lui în funcție. Patru directori de școli au ieșit în conferință de presă să denunțe abuzurile șefului ISJ Gorj, aceștia vorbind practic în numele a 32 de școli care au avut acest spor. Directorii de școli au confirmat informațiile oferite de ”Asalt” privind memoriul adresat MEN dar și presiunile inimaginabile la care au fost supuși de ”generalul” pus de PSD.

Nu doar că lucrurile nu se calmează în învățământul gorjean, dar politizarea excesivă-inspectorul  școlar general PSD Ion Ișfan-pune permanent ”lemne pe foc” pentru a-și arăta puterea. Ultima decizie, aceea de a trimite auditul ISJ în școlile care nu au dat jos ”sporul de condiții vătămătoare”, a revoltat mai mulți directori care au ieșit într-o conferință de presă pentru a denunța abuzurile. Lucrurile au ajuns într-un punct în care implicarea Ministerului Educației este absolut necesară, cei 13 inspectori școlari generali demiși anul trecut nu au avut problemele pe care le aduce Ion Ișfan, contestat deopotrivă de directori, profesori, sindicate, politicieni și reprezentanți ai presei.

Ion Ișfan a fost denunțat la Parchet pentru intervenția neautorizată în statele de plată ale școlilor. Directorii de școli care au anunțat asta au fost Aurel Popescu, directorul Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ștefulescu”, Livia Zamfir, directorul Școlii Gimnaziale ”Ecaterina Teodoroiu”, Gabriel Răscol, director Liceul cu Program Sportiv  și Constantin Deaconescu, directorul Liceului Tehnologic Bîlteni. De asemenea, aceste școli nu au dat salariile la timp conform programării MEN, lucru care este achetat la nivelul acestuia.

Că este stresat de posibila schimbare din funcție se vede pe Ion Ișfan, acesta s-a făcut de râs în fața presei locale încercând să dea un drept la replică. Astfel, a declarat că are 8000 de salariați, cifra fiind cu circa 2000 mai mică. Din pricina angajărilor haotice și nerespectării costului per elev, criteriu după care se face salarizarea, Gorjul a depășit considerabil fondul de salarii, vină ce aparține în exclusivitate inspectorului școlar general.

Directorii de școli au mai spus că Ion Ișfan va produce noi crize pentru că este un personaj conflictual și răzbunător, el amenințând deja mai mulți directori cu demiterea. Vom reveni!

 

Dumitru Glăman

 

Reclame

Ion Ișfan lasă 500 de profesori fără sporuri

isfanIon Ișfan, inspector școlar general al județului Gorj, a decis săptămâna trecută să suprime un spor legal pentru circa 500 de angajați din învățământul gorjean. Măsura vine după ce ISJ Gorj a depășit numărul de posturi alocate în circa 180 de cazuri fapt ce a atras acordarea calificativului BINE pentru Ișfan pentru anul școlar trecut. Membru PSD, inspectorul general este o piatră de moară pentru partid la Gorj, acesta fiind eliminat de la orice candidatură după ce personalul din sector îl vede ca un dictator. Ișfan conduce ISJ Gorj din vara anului 2012.

 

Inspectorul școlar general al județului Gorj, Ion Ișfan, a decis în 25 ianuarie 2017 să taie sporul de condiții periculoase sau vătămătoare, acordat în special contabililor, secretarilor de școli, informaticienilor și chiar unor directori. Este vorba de sporul pentru folosirea calculatorului. Într-o adresă trimisă către toate unitățile de învățământ preuniversitar, Ișfan atrage atenția ca la întocmirea ștatelor de plată să nu ia în calcul acest spor. Generalul invocă și o lege în acest sens, respectiv legea 250 din 17 decembrie 2016 care arată că: ”până la data de 31 decembrie 2016, Guvernul aproba prin hotărâre, la propunerea fiecaruia dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară administrație, sănătate, învățământ, justiție, cultură, diplomație (…..) regulamentul privind locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia, prevăzut la art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, apreciem că în lipsa cadrului general în materie, nu poate fi aprobat niciun alt regulament propriu la nivelul fiecărui ordonator de credite în vederea acordării sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare”, se arată în motivarea deciziei.

Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare are o valoare de până la 15% din salariu de bază și se acordă numai după o constatare a Direcției de Sănătate Publică Gorj. Ordonanţa 99 din 2016 amână elaborarea regulamentului de acordare până la 1 martie 2017, dar şeful ISJ nu vrea să ţină cont de aceasta.

Ion Ișfan încearcă prin amenințarea directorilor, intimidarea secretarilor și contabililor să scoată acest spor salariaților din învățământ pentru că ar fi depășit personalul didactic auxiliar și nedidactic cu mai bine de 200 de posturi și trebuie să reducă de undeva aceste cheltuieli.