”Dictatorul” Gorun față cu incompetența MEN

 

Adrian Gorun, stăpânul Universității ”Constantin Brâncuși”, este foc și pară pe reprezentanții MEN care nu îi dau un răspuns favorabil la o contestație la măsurile speciale dispuse. Este drept, răspunsul MEN este atât de prost scris de parcă ar fi fost redactat chiar de ministrul Liviu Pop.

Președintele Senatului Universității „Constantin Brâncuși“ îi face analfabeți pe reprezentanții Ministerului Educației Naționale. Acuzația a fost lansată ca urmare a unor greșeli flagrante care apar într-un document oficial al Corpului de Control al Ministerului Educaţiei Naţionale Documentul abundă în tot felul de greșeli: „analizându-se rezultate consemnate“; „între 5-7 zile fără salar“; „în calitate de Preşedinte al Senatului da-ţi dovadă“; „singurul vinovat de pentru situaţiile negative din UCB (n.r. – Universitatea Constantin Brâncuşi) ar fi Rectorul acestuia“.

Preşedintele Senatului Universităţii Constantin Brâncuşi, Adrian Gorun, spune că s-a încălcat legea atunci când funcționarii Ministerului au fost angajați, pentru că una dintre condiții este ca aceștia să cunoască limba română: „Nu doar că m-a revoltat, dar am considerat că este inadmisibil ca într-o autoritate de nivel naţional şi care se doreşte de înaltă ţinută să existe funcţionari pe care eu i-am numit şi îi numesc pe mai departe analfabeţi. Au declarat un fel de război limbii române şi, în acelaşi timp, sunt total neprofesionişti. Părerea mea este că atunci când au fost selectaţi să intre în Ministerul Educaţiei Naţionale s-a încălcat legea funcţionarilor publici, pentru că una dintre condiţiile elementare este să cunoască limba română. (…) Normele de scriere pe care funcţionarii Ministerului Educaţiei au dat dovadă că nu le cunosc se învaţă chiar în clasa a III-a. Dezacordurile sunt multiple. Raportul mai cuprinde fraze eliptice care nu au înţeles“. Documentul este un răspuns pe care Corpul de Control l-a trimis preşedintelui Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi“, la un memoriu înaintat de acesta.

Reclame

Iulian Vlad,fostul șef al Securității, dezvăluiri senzaționale la UCB

 

Vlad

Uriașă lovitură de imagine a Universității ”Constantin Brâncuși”, generalul Iulian Vlad a fost convins să vorbească. Interesant pentru cunoscători că așa-zisele dezvăluiri nu sunt noi și s-au făcut în curtea lui Adrian Gorun, un exponent al regimului comunist până în 1989. Unii nu ar exclude faptul ca cei doi să fi fost colegi la un moment dat…..

Generalul Iulian Vlad, fost șef al Securității până în 1989 și condamnat la 25 de ani pentru reprimarea protestelor ddin decembrie 1989 de la Timioara , a făcut joi la Târgu-Jiu mai multe dezvăluiri referitoare la Revoluție, dar s-a referit și la ceea ce a urmat după aceasta.

La UCB au fost invitați câțiva dintre principalii actori de atunci care mai sunt încă în viață. Despre perioada imediat următoare plecării lui Nicolae Ceaușescu, perioadă în care el răspundea de securitatea țării:„Generalul Gușe era șef al marelui Stat Major, deci comandantul executiv al Armatei, iar eu eram ministru secretar de stat, șef al Departamentului Securității Statului, cealaltă forță armată a statului, pe care o avea țara atunci. Puterea armată era în mâinile noastre.

Evident, cei care au fost mai apoi beneficiarii puterii la care pe noi nu puteau să ne asocieze, pentru că nu făceam parte din același grup. Noi ne-am îndeplinit misiunile și îndatoririle funcțiilor pe care le aveam. Pe cale informativă se întrevăzuse posibilitatea unor provocări care ar fi determinat o vărsare de sânge fără precedent și, apoi, știți ce s-a proferat la posturile de radio și la televiziune. Trebuia să ţinem în frâu această forță de apărare a statului”.

O ciocnire între armată și servicii

„În al doilea rând s-a intenționat, și ar fi fost o crimă fără precedent cu urmări nebănuit de mari, cu vărsare de sânge ca niciodată, dacă între armată și forțele de securitate s-ar fi iscat un conflict, dacă trăgeau unii împotriva altora.

Încercări s-au făcut, iar unele au fost chiar reușite , cum ar fi cazul de la Otopeni, în care au murit câteva zeci de copii, de tineri, abia încorporați în luna noiembrie în armată, care au fost pur și simplu măcelăriți.

A fost vorba și de nechibzuința unui comandant care răspundea de paza aeroportului, dar cel mai mare rol l-a jucat diversiunea.

Imaginați-vă ce s-ar fi putut întâmplat, dacă această diversiune s-ar fi generalizat. S-au mai încercat și prin alte locuri și toate au avut aceleași trăsături, dar spre cinstea și onoarea generalului Gușe, un militar și un patriot desăvârșit, a făcut cu cinste față responsabilităților uriașe.

Nu puteam să fiu cooptat în diferitele organisme care au vrut să statueze forma de putere care atunci a luat ființă, pentru că noi nu făceam față din aceeași grupare. Cei care au beneficiat de putere de la primul și până la ultimul au fost într-o formă sau alta puși de acord în prealabil. Și știți proverbul că cine se aseamănă, se adună, așa că nu a fost prea greu să se adune”, a spus Iulian Vlad, citat de Evenimentul Zilei.

Reabilitarea Securității

Filip Teodorescu, fost locțiitor al șefului Direcției Contraspionaj din Departamentul Securității Statului: Securitatea torționară, povești. „Evenimentele de la Timişoara nu au fost declanşate datorită lui Lazlo Tokes, că el avea o anumită misiune şi ţinea legătura cu reprezentanţi ai serviciilor de spionaj străin, chiar cunosc că nu a fost el în atenţia contraspionajului român.

Eu am cunoscut cazul  pentru că domnul Iulian Vlad m-a desemnat să conduc controlul de fond pe linie de informaţii desigur, al acitivitaţii din judeţul Timiş. Atunci am aflat ce e cu acest preot reformat. Sigur că într-un dosar se adună informaţii de multe feluri… Era evidentă activitatea lui de colaborare  cu  Serviciul de informatii vecin (…).

Direcţia de Constraspionaj nu se ocupa de ţările socialiste. Numai preşedintele ţării putea să decidă să se aplice legea, să fie judecat şi deferit justiţiei.Am înţeles că a spus „nu e cazul pentru un preot şi n-are niciun sens să ne încurcăm cu asemenea chestiune”. Au hotărât să-l mute într-o altă parohie.

Nu noi am hotărât acest lucru, că nu era treaba noastră, a Serviciului de Informaţii, decizia a fost pe ordine politică.

Din păcate, a coincis acea mutare a lui din Timişoara cu declanşarea evenimentelor care au dus la schimbarea regimului comunist.  (…) Munca asta de informaţii nu e aşa sigură şi nu se reduce la ce încearcă unii s-o reducă. Securitatea torţionară, teroristă… poveşti.

Poveşti, dar foarte periculoase şi urmările au fost drastice. Nu minimalizăm sub nicio formă durerea mare a românilor, vizavi de ce s-a întâmplat la Timişoara”, a spus Filip Teodorescu.

Voinea anunță…redeschiderea

 

Generalul Dan Voinea, procurorul militar care a instrumentat Dosarul Revoluției: Cazul se poate redeschide oricând. „Sinuciderea” generalului Milea a fost de fapt o crimă comisă de oamenii grupului de putere, nucleu politic ce s-a grupat cu repeziciune pentru a prelua puterea, în decembrie 1989, a spus Dan Voinea, citat de Evz.

Acesta a povestit cum a ajuns să fie acuzatorul lui Ceauşescu, având în dosar doar câteva interceptări.

Dan Voinea a făcut cunoscute detalii terifiante despre felul în care a murit fostul dictator şi soţia sa, Elena Ceauşescu. După execuţia soţilor Ceauşescu, s-a urmărit chiar uciderea sa: „S-a tras asupra mea. Din păcat, unul dintre însoţitorii mei a murit”.

De asemenea, acesta a comentat clasarea dosarului Revoluţiei, precizând că acesta se poate redeschide oricând, fiind vorba de un milion de pagini de informaţii şi date care nu trebuie pierdute sau să rămână neaflate de români.

Fiica rectorului de la UCB în disputa dintre interlopi târgujieni

Oamenii din justiția gorjeană au tot mai multe probleme cu interlopii și cei care încalcă legea. După scandalul cu judecători, procurori și polițiști bătuți, zilele astea s-a aflat că și o judecătoare, Mirela Popescu, este disputată de doi tineri de bani gata și certați cu legea-Mădălin Cremeneanu și Nicu Măroiu.

Mădălin Cremeneanu, în vârstă de 25 de ani, fiul cunoscutului afacerist Viorel Cremeneanu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Judecătoria Târgu Jiu. Acesta este acuzat de distrugerea maşinii rectorului Universităţii „Constantin Brâncuşi“, Luminiţa Popescu, dar şi de incendierea gardului, porţii de acces şi a uşilor unui garaj, care sunt proprietatea familiei omului de afaceri Nicu Măroiu. Maşina era condusă de către Mirela Popescu, fiica rectorului, care a absolvit Institutul Naţional al Magistraturii şi lucrează ca judecător magistrat la Judecătoria Târgu Cărbuneşti.

S-a vehiculat faptul că Cremeneanu şi Măroiu juniori au dorit aceeaşi fată, pe Mirela, şi din acest motiv s-a iscat conflictul.   „În data de 29 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr în vârstă de 25 de ani din localitate, bănuit de săvârşirea infracţiunilor concurente de distrugere şi deţinerea fără drept de materiale pirotehnice. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în noaptea de 29 august, persoana în cauză a distrus prin lovire un autoturism aparţinând unei  femei de 46 de ani din localitate şi, prin indendiere, poarta de acces, două uşi de garaj şi gardul de împrejmuire ale locuinţei aparţinând unui bărbat de 47 de ani din localitate“, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Luminiţa Popescu, rectorul UCB,  susţine că fiica sa nu a avut vreo relaţie sentimentală cu niciunul dintre cei doi şi că maşina ei a fost confundată cu cea a prietenei lui Măroiu: „Din informaţiile pe care le am de la fiica mea, era în vizită la Nicu Măroiu. Am văzut speculaţii care s-au făcut că ar fi iubita lui Cremeneanu sau a lui Nicu Măroiu şi nu este nimic adevărat. Nicu Măroiu are o prietenă de un an an şi ceva, care este studentă la noi la universitate. Întâmplarea a făcut ca fiica mea să se afle în vizită la Nicu Măroiu. Cei doi, Nicu Măroiu şi Cremeneanu, aveau o dispută mai veche pentru nişte datorii, care nu mă privesc. Acest Cremeneanu a confundat maşina cu cea a prietenei lui Nicu Măroiu. Nu ştiu dacă era beat sau nu. Când fiica mea a plecat de acolo şi a venit acasă, el a urmărit maşina, crezând că este vorba de prietena lui Nicu Măroiu. De aici a pornit totul. A distrus parbrizul şi geamurile maşinii. Am făcut plângere la poliţie ieri. Copiii se cunosc pentru că au fost colegi de liceu. Cremeneanu a fost, cred, cu un an mai mic, iar Mirela cu Nicu Măroiu se cunosc din liceu. Fiica mea nu a avut vreo relaţie sentimentală cu vreunul dintre ei. Este o speculaţie absolut jenantă. Mirela are o uşoară tăietură la mână. Nu a ştiut despre ce este vorba. El a avut o problemă cu maşina. Cred că a confundat maşinile“. Măroiu senior s-a angajat că va recupera pagubele produse de fiul său la maşina Lumonio.

Cremeneanu